Decizie la telefon: Emiratele Arabe Unite investesc în premieră 10 miliarde de dolari în Israel

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 12.03.2021 - 07:46
Emiratele Arabe Unite (EAU) au anunţat crearea unui fond de investiţii de 10 miliarde de dolari destinat unor sectoare strategice din Israel. / Foto: en.shafaqna.com
Emiratele Arabe Unite (EAU) au anunţat crearea unui fond de investiţii de 10 miliarde de dolari destinat unor sectoare strategice din Israel. / Foto: en.shafaqna.com

Emiratele Arabe Unite (EAU) au anunţat crearea unui fond de investiţii de 10 miliarde de dolari destinat unor sectoare strategice din Israel, cu care şi-au normalizat relaţiile anul trecut, notează AFP.

SHARE

Decizia, potrivit agenţiei oficiale de presă din Emirate, WAM, a fost luată în urma unui apel telefonic "constructiv" între prinţul moştenitor al emiratului Abu Dhabi, şeicul Mohammed bin Zayed al Nahyan, şi premierul israelian Benjamin Netanyahu.

Datorită acestui fond de 10 miliarde de dolari (aproximativ 8,3 miliarde de euro), Emiratele "vor investi în Israel şi alături de Israel în sectoare precum producţia de energie, apa, spaţiul, sănătatea şi agro-tehnologia", a precizat WAM.

Cele două ţări au semnat anul trecut un acord de normalizare a relaţiilor bilaterale, sub egida preşedintelui american de la acea dată, Donald Trump.

Citește și:

Reprezentant NATO în România, mort la un complex rezidențial din nordul Bucureștiului

EAU, al treilea stat arab care a stabilit relaţii cu Israelul

Acordul a făcut din Emirate al treilea stat arab care a stabilit relaţii cu Israelul, după Egipt în 1979 şi Iordania în 1994.

Bahrein, Maroc şi Sudan au încheiat ulterior acorduri similare negociate de SUA cu statul evreu.

Fondul "vizează să sprijine relaţiile economice dintre cele două economii prospere din regiune, deblocând oportunităţi de investiţii şi de parteneriat", a adăugat WAM.

A fost subliniat că "aceste fonduri vor proveni din sectoarele privat şi guvernamental".

Citește și:

China revizuiește alegerile din Hong Kong, excluzându-i pe democrați de pe arena politică

Anunţul a intervenit într-un moment în care Benjamin Netanyahu a fost obligat joi să îşi amâne prima vizită oficială în Emiratele Arabe Unite, din cauza unui "diferend" cu Iordania legat de supravegherea spaţiului său aerian, potrivit biroului său.

Premierul israelian a spus că a convenit cu şeicul Mohammed bin Zayed al Nahyan să se întâlnească "foarte curând". 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te