În Belarus, totul este pregătit pentru a găzdui negocierile Rusia-Ucraina. Aşteptăm sosirea delegaţiilor”, este postarea de pe contul de Twitter al Mnisterului de Externe de la Minsk, relatează The Moscow Times.
Delegaţia ucraineană este pe teritoriul Belarusului, în drum către negocieri”, transmite Nexta pe Twitter.
Discuţiile agreate între delegaţiile Rusiei şi Ucrainei vor începe luni dimineaţă, a declarat o sursă pentru agenţia rusă TASS
"Nu este o amânare. Întâlnirea va începe dimineaţa. Motivul este logistica delegaţiei ucrainene", a afirmat sursa.
Locaţia exactă a întâlnirii nu va fi dezvăluită, a precizat pentru agenţia citată o altă sursă.
Consilierul prezidenţial rus Vladimir Medinski a anunţat încă de duminică seară că delegaţia rusă a părăsit deja Minsk şi se îndreaptă spre locul discuţiilor.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat anterior pe Telegram că a acceptat negocieri cu Rusia şi că acestea urmează să aibă loc la frontiera Ucrainei cu Belarusul, în apropierea zonei de excludere de la Cernobîl, în urma unei medieri a preşdintelui belarus Aleksandr Lukaşenko, cu care a discutat la telefon.