Doi jurnalişti australieni au plecat din China de teamă să nu fie arestați

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 08.09.2020 - 08:30
Foto: thewest.com.au
Foto: thewest.com.au

Doi jurnalişti australieni au părăsit China în cursul nopţii de luni spre marţi temându-se că vor fi arestaţi, au anunţat marţi angajatorii lor, informează AFP.

SHARE

Bill Birtles, corespondent la Beijing al canalului ABC, şi Michael Smith, corespondent la Shanghai al publicaţiei Australian Financial Review (AFR), s-au refugiat mai multe zile în localuri diplomatice ale ţării lor, înainte de a părăsi China luni seară însoţiţi de diplomaţi australieni. Ei au ajuns la Sydney marţi dimineaţă, potrivit ABC.

Plecările precipitate au avut loc după arestarea, luna trecută dintr-un motiv neprecizat, a unei jurnaliste australiene pe probleme economice care lucra pentru televiziunea de stat chineză în limba engleză CGTN, Cheng Lei. Această arestare a tensionat puternic relaţiile dintre Beijing şi Canberra.

Potrivit ABC, corespondentul canalului, Bill Birtles, a fost sfătuit luna trecută de Ministerul australian de Externe să părăsească ţara. Cu puţin timp însă înainte de revenirea în Australia, prevăzută joi, şapte poliţişti chinezi s-au prezentat la domiciliul său în mijlocul nopţii şi i-au adus la cunoştinţă că va fi interogat pentru o "problemă de securitate naţională" şi, prin urmare, nu are dreptul să părăsească ţara. Ulterior, jurnalistul s-a refugiat în ambasada ţării sale la Beijing.

În cele din urmă, Bill Birtles a fost interogat de poliţia chineză, în prezenţa a doi diplomaţi australieni, şi a primit autorizaţia să părăsească ţara.

Michael Smith a primit şi el vizita poliţiei în aceeaşi noapte, a informat AFR, în opinia căreia presiunile asupra celor doi jurnalişti au legătură cu arestarea colegei lor, Cheng Lei, luna trecută.

Relaţiile din Australia şi China s-au deteriorat semnificativ în ultimii doi ani. Canberra a decis atunci să acţioneze împotriva a ceea ce a considerat o ingerinţă tot mai mare a Beijingului în problemele Australiei.

Canberra a mai provocat furia Beijingului în urmă cu câteva luni solicitând o anchetă asupra originii pandemiei de COVID-19, descoperită pentru prima dată în oraşul chinez Wuhan. Între timp, China luat măsuri pentru reducerea importurilor din Australia şi a încurajat studenţii şi turiştii să evite această ţară.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te