Situat la Marea Azov cu acces la Marea Neagră, portul Mariupol a fost înaintea ofensivei Kremlinului din 24 februarie al doilea cel mai important port civil din Ucraina, după Odesa.
Pe aici era posibil exportul în masă al giganticei producţii ucrainene de cereale, acum blocată în ţară din cauza conflictului, ceea ce ridică temerile unei crize alimentare globale.
"Operaţiunile de deminare şi demilitarizare ale portului (Mariupol) s-au terminat, (portul) a început să funcţioneze în mod regulat", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării rus, Igor Konaşenkov, citat de AFP.
Cu o zi înainte, armata rusă a declarat că a deminat zona maritimă a portului, precum şi 18 cheiuri şi 32 de nave, precizând că "mai mult de 12.000 de arme şi obiecte explozive periculoase" au fost strânse.
Deocamdată, Moscova nu a spus dacă redeschiderea portului Mariupol va face posibil exportul în special al cerealelor, o întrebare aflată în centrul unor preocupări internaţionale puternice, notează Agerpres, citând AFP.
Noul şef prorus al Mariupolului, Konstantin Ivaşcenko, a declarat că o primă navă va părăsi portul "în zilele următoare", având la bord 3.000 de tone de produse metalurgice, în direcţia Rostov pe Don, un mare oraş din Rusia.
Citat de agenţia de presă rusă Tass, preluată de AFP, el a spus că 400 de persoane lucrează deja în portul Mariupol şi că "aproape tot molozul a fost curăţat".
Şeful Statului Major: Minele în derivă din Marea Neagră, cel mai mare pericol pentru România
Miercuri, un înalt diplomat rus, Andrei Rudenko, a cerut "deminarea de către Kiev" a porturilor de la Marea Neagră, astfel încât navele să poată exporta cereale. El a spus că Rusia este "gata să asigure un coridor umanitar" pentru vase.
Moscova a declarat de asemenea că a deschis miercuri un coridor umanitar în direcţia Mării Negre pentru a permite "ieşirea securizată a navelor străine" încă prezente în portul Mariupol.
Kremlinul a anunţat cucerirea Mariupolului la 21 aprilie. Dar ultimii apărători ucraineni la faţa locului, retraşi în imensul combinat siderurgic Azovstal, nu s-au predat decât săptămâna trecută după aproape trei luni de luptă.