„S-a ajuns atât de departe încât există ameninţări cu moartea care sunt investigate de poliţie'', a declarat Carlson pentru agenţia de presă suedeză TT.
„Ameninţările au început în primăvară şi atunci, exact ca acum, multe i-au vizat pe purtătorii noştri de cuvânt. Dar ele au sporit şi ne confruntăm cu ele zilnic. Avem angajaţi care beneficiază de protecţia poliţiei'', a adăugat el.
Răspunsul Suediei la pandemia de COVID-19, boala care a cauzat peste 2 milioane de decese în întreaga lume, a fost diferit de abordarea multor altor ţări, bazându-se mai mult pe distanţarea fizică voluntară decât pe carantină strictă.
În Suedia peste 12.500 de oameni au murit din cauza noului coronavirus, număr care, raportat la populaţie, este de câteva ori mai mare decât al celorlalte ţări nordice, dar mai mic decât al câtorva ţări europene care au optat pentru lockdown-uri.
Rata ridicată a mortalităţii a provocat o dezbatere intensă despre măsurile luate de autorităţile de la Stockholm, criticile fiind îndreptate mai ales către Agenţia de sănătate publică şi epidemiologul-şef al ţării, Anders Tegnell.
Într-un interviu acordat agenţiei Reuters în iunie anul trecut, Tegnell mărturisea că a primit ameninţări cu moartea.
Premierul suedez Stefan Lofven a afirmat că ameninţările ''l-au umplut de furie''. ''Se depăşeşte o limită atunci când oameni care îşi fac munca şi depun toate eforturile pentru a proteja vieţi în timpul acestei pandemii fac obiectul acestor'' ameninţări, a subliniat Lofven, potrivit Agerpres.