Şase persoane au fost date dispărute şi cel puţin patru sunt rănite în urme unei explozii survenite marţi la o hidrocentrală în zona lacului de acumulare de la Suviana, în apropierea oraşului italian Bologna, relatează agenţiile EFE şi ANSA.
Explozie la o hidrocentrală deținută de o companie care activează și în România: 4 persoane rănite
Explozia s-a produs în jurul orei locale 15:00 (13:00 GMT) la hidrocentrala acestui lac de acumulare situat în lanţul muntos al Apeninilor şi format în urma construirii acolo a unui baraj în anul 1932.
Conform primelor informaţii, patru angajaţi ai hidrocentralei au suferit arsuri severe şi alţi şase sunt daţi dispăruţi.
Citește și: Inspector, Hanter și Silitră, spărgătorii care nu lăsau nicio urmă, au rămas în "pana prostului"
Explozia a survenit la etajul nouă al centralei, la circa 30 de metri sub nivelul apei, în timp ce acolo erau efectuate lucrări de întreţinere la turbine. Deflagraţia a fost urmată de un incendiu. Pompierii au sosit la faţa locului, dar nu au reuşit încă să ajungă la etajul afectat.
Hidrocentrala a fost construită în anul 1975 şi este gestionată de compania Enel.
Citește și: VIDEO Momentul în care un sistem de rachete sol-aer al Ucrainei distruge o dronă rusească. E scrum