Foști ofițeri de informații francezi, condamnați pentru spionaj în favoarea Chinei

DE Adina Mutăr | 18.07.2020 - 16:38

Un tribunal din Paris a condamnat la închisoare doi foști angajați ai agenției de informații externe din Franța, DGSE, care au fost acuzați că spionau pentru Guvernul Chinei. Soția unuia dintre acuzați a fost, de asemenea, condamnată.

SHARE

Cei doi bărbați au fost identificați în mass media din Franța ca Henri M., 73 de ani, și Pierre-Marie H., 69 de ani, ambii foști ofițeri ai DGSE. Laurence H., soția lui Pierre-Marie H., a fost acuzată că „ascundea proprietăți derivate din spionaj în numele unei puteri străine, care ar putea dăuna intereselor fundamentale ale națiunii”.

Pierre-Marie H. a fost arestat la sfârșitul lui 2017 în timp ce tranzita între zboruri pe aeroportul din Zurich. S-a descoperit că transporta o cantitate mare de bani nedeclarați, pe care îi primise de la ofițerul de legătură chinez, în urma unei întâlniri pe „o insulă din Oceanul Indian”.

Henri M. a ocupat funcția de șef al postului DGSE la Beijing, unde a fost inclus oficial în funcția de secretar nr.2 la Ambasada Franței de acolo.

El a fost rechemat la Paris după mai puțin de un an de la sosirea în China, pentru că a avut o aventură cu interpreta chineză a ambasadorului.

După pensionarea sa în 2003, Henri M. s-a mutat în China, unde s-a căsătorit cu interpreta și s-a stabilit în Hainan, sudul Chinei. A fost arestat de autoritățile franceze în 2017.

Ambii bărbați au fost acuzați că „au furnizat informații unei puteri străine” și au făcut acest lucru „dăunând intereselor fundamentale ale națiunii franceze”.

Oficialii francezi au descris cazurile celor doi bărbați drept „extrem de grave”. Procesul lor a avut loc în spatele ușilor închise.

Instanța l-a condamnat pe Pierre-Marie H. la 12 ani de închisoare. Henri M. a primit o pedeapsă de 8 ani de închisoare. Laurence H. a fost condamnată la 4 ani de închisoare, cu o suspendare de 2 ani.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te