Furtuna Eunice lovește Marea Britanie. A fost anunțat „Cod roșu”

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 17.02.2022 - 16:18
Furtuna Eunice lovește Marea Britanie. A fost anunțat „Cod roșu”. / Foto: inews.co.uk
Furtuna Eunice lovește Marea Britanie. A fost anunțat „Cod roșu”. / Foto: inews.co.uk

Serviciul meteorologic din Marea Britanie a emis un „Cod roşu de vânt” înainte de sosirea furtunii Eunice, a doua care se abate asupra acestei ţări într-un interval de 48 de ore şi care este susceptibilă "să provoace perturbaţii importante", informează AFP.

SHARE

Codul roşu vizează sud-vestul Angliei şi sudul Ţării Galilor, din Cornwall până la Cardiff, unde vânturile vor putea să atingă viteze de 145 km/h în zonele de coastă. Tot sudul Angliei, inclusiv Londra, a fost plasat sub incidenţa unui cod portocaliu.

Furtuna Eunice ar putea să provoace apariţia unor "deşeuri zburătoare şi cauzatoare de pericole mortale", "pagube materiale la nivelul clădirilor şi locuinţelor, cu acoperişuri care sunt smulse şi cu linii de electricitate întrerupte", au precizat specialiştii de la Met Office.

Citește și: Viitorul magiei Disney, între real și virtual, în Metaverse

Furtuna ar putea să determine totodată închiderea drumurilor, curselor feroviare şi a circulaţiei pe poduri, precum şi întârzieri sau anulări ale curselor rutiere, feroviare, aeriene şi cu feribotul.

Din cauza condiţiilor meteorologice ameninţătoare, prinţul Charles şi-a anulat un angajament oficial programat vineri în sudul Ţării Galilor, a anunţat biroul său de presă, potrivit căruia moştenitorul tronului britanic speră să facă această deplasare "la o dată ulterioară".

O altă furtună, Dudley, a provocat la rândul ei perturbaţii, dar mai puţin grave, în Scoţia şi în nordul Angliei, după ce a atins uscatul în Marea Britanie miercuri, lăsând în urma sa mii de locuinţe fără electricitate, relatează Agerpres.

Citește și: Petreceri cu avatar-uri dezbrăcate și sex în grup, pe Roblox, platforma de jocuri preferată de copii

Guvernul britanic a anunţat joi că o reuniune a comitetului său de urgenţă, "COBR", ar putea avea loc pentru a organiza reacţia autorităţilor în faţa riscurilor generate de cele două furtuni.

În Irlanda, un cod roşu de vreme severă a fost de asemenea emis pentru vestul şi sudul ţării, pentru noaptea de joi spre vineri, când vânturile ar putea atinge viteze de 130 km/h, existând totodată riscul de inundaţii provocate de valuri mareice înalte.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te