Guvernul a cerut anterior medicilor din sectorul privat să îşi ofere ajutorul, în contextul în care spitalele publice din Grecia sunt copleşite de numărul mare de infectări cu COVID-19, iar secţiile de terapie intensivă rămân fără paturi. Conform executivului, este nevoie de aproximativ 200 de medici.
Dacă au refuzat de bunăvoie, acum sunt obligați
"Ministerul Sănătăţii a lansat acum câteva săptămâni o invitaţie, un apel, pentru medicii din sistemul privat, pentru a întări spitalele din Sistemul Naţional de Sănătate în timpul celui de-al treilea val major din pandemia de COVID-19. Din păcate, foarte puţin medici din privat s-au oferit", a declarat Kikilias.
El a explicat că, date fiind condiţiile de urgenţă, Ministerul Sănătăţii a dispus ca medicii din privat să îşi ofere serviciile pentru sistemul public.
Grecia a raportat 1.514 noi infectări cu coronavirus şi 41 de decese duminică. Numărul total al deceselor de la începutul pandemiei a ajuns la circa 7.500.