Mario Vargas Llosa, Fernando Savater, Adela Cortina, Carmen Posadas, Sergi Pàmies, César Antonio Molina, Óscar Tusquets și alții s-au alăturat „mișcărilor care luptă nu numai în Statele Unite, ci la nivel global, împotriva flagelurilor societății, cum ar fi sexismul, rasismul sau disprețul pentru imigranți”.
Totodată, ei își exprimă „îngrijorarea pentru utilizarea perversă a unor cauze juste pentru stigmatizarea persoanelor care nu sunt sexiste sau xenofobe sau, mai general, să introducă cenzura, anularea și respingerea gândirii libere, independente și străine pentru corectitudinea politică intransigentă”.
Intelectualii spanioli, „lideri de afaceri, reprezentanți instituționali, editori și manageri editoriali se tem de repercusiuni din cauza unor opinii în dezacord cu abordările hegemonice din anumite sectoare”, scriu intelectualii spanioli.
Această atitudine a „noii radicalități” implică, în opinia lor, o atitudine de „supremacism moral” pe care ei cred că este contrar postulatelor oricărei ideologii care pretinde „dreptate și progres”.
După cum cred semnatarii Manifestului Harper, „combaterea ideilor proaste se realizează prin dezbatere deschisă, argumentare și persuasiune, și nu prin reducerea la tăcere sau respingerea acestora.”
