Israelul a lansat în urmă cu două săptămâni o campanie pentru a permite persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani să li se administreze o a treia doză de vaccin, în principal de la laboratoarele Pfizer/BioNTech, deşi Agenţia americană pentru Medicamente (FDA), ale cărei recomandări sunt urmate de autorităţile israeliene, nu s-a pronunţat asupra acestei chestiuni.
În noaptea de joi spre vineri, premierul israelian Naftali Bennett a anunţat că vârsta minimă pentru primirea acestei doze de rapel a fost redusă la 50 de ani.
Citește și: EXCLUSIV MApN admite: Eșec al Forțelor Aeriene, care nu au detectat avionul AN-2 ucrainean ilegal
„Campania de vaccinare a populaţiei în vârstă de 60 de ani şi peste este un mare succes (...). Aceasta este o etapă importantă în lupta împotriva variantei Delta şi fac apel la toţi cei peste 50 de ani să se prezinte începând de mâine (vineri) dimineaţă pentru a se vaccina”, a afirmat el într-un comunicat, precizând că această decizie a fost validată de un comitet de experţi, scrie Agerpres, preluând AFP.
Peste 775.000 de israelieni au primit o a treia doză de vaccin anti-COVID-19, potrivit ultimelor date ale Ministerului Sănătăţii.
Israelul a fost una dintre primele ţări care a lansat, la mijlocul lunii decembrie, o campanie de vaccinare masivă în urma încheierii unui acord cu compania farmaceutică Pfizer, care a livrat rapid milioane de doze plătite în schimbul datelor despre efectul şi eficacitatea vaccinului asupra populaţiei sale.
Citește și: A știut Ciucă, de la Bode, de avionul ucrainean intrat ilegal în România? MiG-29 UKR bate F-16 NATO
Această campanie a făcut posibilă scăderea drastică a numărului de cazuri, însă în ultimele săptămâni infectările au început să crească din nou odată cu răspândirea variantei Delta la adulţii nevaccinaţi, dar şi la persoanele vaccinate în urmă cu mai mult de şase luni.