„În opinia mea, diplomația s-ar defini cel mai bine ca fiind arta de a amâna pe cât posibil niște decizii inevitabile“, a declarat cu 40 de ani în urmă Nahum Goldman, multă vreme președinte al Congresului Mondial Evreiesc. Sau, după cum afirma politicianul francez Henri Queuille, „nu există nicio problemă politică pe care absența unei decizii să n-o poată rezolva”.
Prin opinii similare, actuali reprezentanți ai comunității internaționale încearcă și ei să obțină un sprijin în vederea unei strategii menite să contracareze planurile Israelului de anexare a unor teritorii din Cisiordania.
Interviurile realizate de Ha’aretz cu diplomați din diverse organizații internaționale și din diverse țări transmit un mesaj comun. Cu toții vor să convingă guvernele Israelului și Statelor Unite că, pentru asemenea anexări, momentul actual este cel mai nepotrivit, demersul subminând stabilitatea regională și mondială, în parte amenințate acum și de pandemia de coronavirus, potrivit Haaretz, citat de Rador.
Declarațiile premierului Benjamin Netanyahu pe tema anexării, începând cu data de 1 iulie, au uimit pur și simplu Berlinul. Pe data de 1 iulie, Germania va prelua președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene și va prezida Consiliul de Securitate al ONU. Aceste două mandate vor cere germanilor, pe de de-o parte, să respecte legislația internațională și rezoluțiile ONU și, pe de altă parte, să-și respecte angajamentele istorice asumate față de Israel.
La sfârșitul lunii mai, Germania și Autoritatea Palestiniană au dat publicității o declarație comună cu totul excepțională, în care afirmă că anexarea unor teritorii din Cisiordania (și din Ierusalimul de Est) încalcă legislația internațională și periclitează perspectivele coexistenței a două state. Cele două părți și-au reafirmat susținerea față de o soluție bazată pe frontierele dinaintea anului 1967 și sprijinul față de un acord general, care să fie negociat între Israel și palestinieni pe baza rezoluțiilor ONU.
În următoarele săptămâni, ministrul german de externe, Heiko Maas, va vizita atât Israelul, cât și Iordania. Oficial, vizita ar fi menită să faciliteze o întâlnire cu noul ministru de externe israelian, Gabi Ashkenazi, din partea partidului Kahol Lavan. Dar neoficial, vizita urmărește să avertizeze Israelul să nu-și pună în aplicare planurile de anexare, care ar viza încorporarea unor așezări evreiești din Cisiordania. Este de așteptat ca Maas să ceară Israelului să nu pună Germania în neplăcuta situație care ar fi creată de un asemenea demers.
În același timp, Națiunile Unite luptă să revitalizeze Cvartetul negociatorilor de pace din Orientul Mijlociu – Statele Unite, Rusia, Națiunile Unite și Uniunea Europeană – astfel încât acesta să poată media negocierile dintre israeliani și palestinieni pe tema anexărilor, cu ajutorul Iordaniei și Egiptului. În ultimii ani, în absența procesului de pace, implicarea Cvartetului a dispărut.
Scopul este identic cu cel al germanilor – să încerce să câștige timp înainte ca Israelul să înceapă să facă pași spre anexare. Oficialii ruși au spus că, teoretic, ar fi dispuși să coopereze în cadrul unei asemenea inițiative, iar o serie de convorbiri prelungite au și avut loc în ultimele săptămâni, dar fără vreun succes real.