Joe Biden a ajuns să se roage de americani să se vaccineze

DE Alexandru Pop | 19.07.2021 - 21:49
Joe Biden a ajuns să se roage de americani să se vaccineze/FOTO: Facebook/The White House
Joe Biden a ajuns să se roage de americani să se vaccineze/FOTO: Facebook/The White House

Preşedintele american Joe Biden şi-a îndemnat luni concetăţenii să se vaccineze anti-COVID-19, după ce persoanele nevaccinate au contribuit la o creştere a cazurilor de infectare, fapt care a contribuit la o scădere a Bursei, relatează Reuters.

SHARE

Numărul cazurilor de COVID-19 a reintrat în ultimele săptămâni pe o tendinţă ascendentă în SUA, responsabilii sanitari afirmând că această creştere a îmbolnăvirilor se înregistrează preponderent în rândul persoanelor nevaccinate, pe fondul răspândirii accentuate a variantei mai contagioase Delta a coronavirusului, care devine dominantă şi în SUA.

Citește și: Elev de 8,59 la clasă, nota 2 la examenul de Evaluare. Diferențe și de 5 puncte în toate județele

Aproape toate decesele şi formele grave de boală ce necesită spitalizare se înregistrează în rândul persoanelor nevaccinate, au mai observat responsabilii americani.

Într-un discurs pe tema situaţiei economice a SUA, preşedintele Joe Biden a atenţionat luni că redresarea economiei depinde de punerea pandemiei sub control. El a subliniat că săptămâna trecută patru state americane cu rate reduse ale vaccinării au însumat 40% din toate cazurile noi de COVID-19 confirmate în toată ţara.

"Aşadar, vă rog, vă rog, vaccinaţi-vă!", şi-a îndemnat Biden concetăţenii. "Vaccinaţi-vă acum!", a insistat el.

Citește și: Mihai Gâdea, patriot și mândru că e român, își dă fata, Maisha Karina, la o facultate din Olanda

Directoarea Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC), Rochelle Walensky, a declarat vineri că 97% dintre persoanele spitalizate în SUA cu COVID-19 sunt nevaccinate şi "aceasta devine o pandemie a nevaccinaţilor". Prin urmare, Rochelle Walensky i-a îndemnat pe americanii ce încă nu s-au vaccinat să o facă, subliniind că vaccinurile Pfizer şi Moderna s-au dovedit în mod special a fi eficace contra variantei Delta, potrivit Agerpres.

 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te