Luare de ostatici într-o închisoare: cel puţin 7 oameni au fost uciși. Unde se întâmplă asta?
Această luare de ostatici de mai multe ore, a doua într-o închisoare rusă în ceva mai mult de două luni, pare, ca şi precedenta, să poarte semnătura grupării jihadiste Stat Islamic (SI).
Luare de ostatici într-o închisoare: cel puţin 7 oameni au fost uciși. Unde se întâmplă asta?
Potrivit serviciului federal al închisorilor (FSIN), cei patru agresori au luat ostatici opt angajaţi ai închisorii şi alţi patru deţinuţi în "colonia penitenciară nr. 19".
"Criminalii le-au aplicat lovituri de cuţit de gravitate variabilă unui număr de patru angajaţi", a declarat FSIN într-un mesaj postat la sfârşitul după-amiezii pe Telegram.
Citește și: O evadare dintr-o închisoare din Haiti, unde deţinuţii sunt înfometaţi, a suprimat 12 dintre ei
Bilanţul definitiv al victimelor în rândul personalului penitenciar nu este încă clar. Informaţiile comunicate de diferitele autorităţi vorbesc despre trei sau patru morţi şi de un număr variabil de răniţi.
Potrivit FSN, cei patru agresori au fost "lichidaţi", în timp ce cei patru deţinuţi luaţi ostatici au fost răniţi.
Cu puţin timp înainte, Garda naţională rusă a anunţat că i-a "neutralizat" pe cei care au luat ostatici datorită "lunetiştilor din unităţile speciale".
Închisoarea în cauză este o unitate "cu regim sever", respectiv cu condiţii de detenţie stricte. Aceasta este situată în oraşul Surovikino, la circa 120 km vest de Volgograd, capitala regională.
Citește și: Cum ar putea ieși Udrea din pușcărie cu ajutorul unei senatoare pentru a merge cu fetița la școală
Înregistrări video neautentificate de AFP încearcă să acrediteze teza unei operaţiuni orchestrate de simpatizanţi ai SI.
Într-una din aceste înregistrări apar cei patru agresori, din care cel puţin doi sunt înarmaţi cu cuţite, iar unul dintre ei arborează ceea pare a fi un drapel al SI.
"Orice persoană care se află pe teritoriul nostru este obligată să respecte legile Rusiei", a reacţionat guvernatorul regiunii Volgograd, Andrei Bocearov, pe Telegram.
"Nu vom permite nimănui să încerce să alimenteze discordiile etnice", a adăugat el.
La jumătatea lui iunie, mai mulţi membri ai aceleiaşi organizaţii jihadiste au fost ucişi după ce au luat ostatici doi agenţi penitenciari într-o închisoare din regiunea Rostov, vecină cu Volgograd.