Companiile care implementează instrumente AI generative vor trebui să dezvăluie orice material protejat de drepturi de autor folosit pentru a-și dezvolta sistemele.
Noi reguli în UE de copyright pentru Inteligența artificială. Cum va afecta acest lucru ChatGPT?
În plus, instrumentele AI vor fi clasificate în funcție de nivelul lor de risc perceput, iar domeniile de îngrijorare ar putea include supravegherea biometrică, răspândirea dezinformării sau limbajul discriminatoriu.
Deși instrumentele cu risc ridicat nu vor fi interzise, cei care le folosesc vor trebui să fie foarte transparenți în operațiunile lor.
Parlamentul European și statele membre vor dezbate detaliile finale ale proiectului de lege, iar membrii au convenit să treacă proiectul la următoarea etapă.
Citește și: Acord privind interzicerea importului de cereale din Ucraina în cinci țări, inclusiv România
„Împotriva dorinţelor conservatoare de mai multă supraveghere şi fanteziei de stânga de suprareglementare, parlamentul a găsit un compromis solid care să reglementeze AI în mod proporţional, să protejeze drepturile cetăţenilor, precum şi să stimuleze inovaţia şi să stimuleze economia”, a declarat Svenja Hahn, deputat în Parlamentul European.
La sfârșitul anului trecut, OpenAI, companie susținută de Microsoft, a stârnit uimire și anxietate la nivel mondial după dezvăluirea ChatGPT, un chatbot ce a devenit cea mai rapidă aplicație pentru consumatori din istorie, ajungând la 100 de milioane de utilizatori activi lunar în câteva săptămâni.
Citește și: Rușii nu vor să învețe din „lecția Cernobîl”: „Nu e trauma lor”. O nouă criză nucleară la Zaporojie
Această cursă a determinat companiile de tehnologie să se întreacă în aducerea pe piață a produselor de inteligență artificială generativă, îngrijorându-i pe unii observatori, printre care și Elon Musk, proprietarul Twitter, care a susținut o propunere de a opri dezvoltarea acestor sisteme timp de șase luni.
Ulterior, Financial Times a relatat că Musk intenționează să-și lanseze propriul startup pentru a rivaliza cu OpenAI, potrivit Reuters.