Boala este însoțită acum de durere în gât, urmată de durere de cap, nasul înfundat și tuse, iar febra și pierderea mirosului nu mai sunt atât de frecvente.
De asemenea, medicul specialist Radu Țincu a vorbit despre variantele virusului SARS-CoV-2, respectiv despre simptomele care ar putea apărea la următorii pacienți infectați.
„Variantele de după Omicron, cele pe care le avem în prezent, s-au schimbat și mai mult în simptomatologie. Durerea de gât nu mai este atât de frecventă, însă febra, durerea de cap, durerile musculare se pare că sunt simptome mai asociate acestor noi variante virale.
Citește și: SUA dau Moldovei 65 de milioane $ pentru „apărarea suveranității”, în timp ce Putin vizează Odesa
Ceea ce în schimb am pierdut, am pierdut acele simptome asociate gustului și mirosului. Astăzi, variantele circulante nu mai produc decât în cazuri extrem de rare pierderea gustului sau a mirosului”, a declarat Radu Țincu.
Citește și: VIDEO Un australian a vândut tot și s-a mutat în metroul din Harkov. „Voi rămâne să ajut până mor”
La nivel național au fost depistate 6.779 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, iar 1.306 dintre acestea sunt în Municipiul București, arată bilanțul transmis miercuri de Ministerul Sănătății, potrivit Digi24.
Între 19 iulie, ora 10, și 20 iulie, aceeași oră, au fost raportate de către INSP 12 decese (opt bărbați și patru femei), fără decese raportate anterior intervalului de referință.