Atacul surpriză al organizației teroriste Hamas asupra Israelului a dus la mii de morți și răniți și este în desfășurare cu potențial de a se extinde în Liban și Iran.
Guvernul a declarat oficial că Israelul este în război cu orice inamic. Anterior, atât prim-ministrul Benjamin Netanyahu, cât și ministrul Apărării, Yoav Gallant, au anunțat în declarații publice că Israelul este în război cu Hamas.
Dar ramificațiile sunt mai extinse, iar declarația Guvernului înseamnă că se acordă prim-ministrului și serviciilor de securitate o autoritate specială.
Un purtător de cuvânt al Hamas, Ghazi Hamad, a declarat pentru BBC că gruparea militantă a primit sprijin din partea aliatului său Iran pentru atacurile sale surpriză asupra Israelului.
„Au ajutat și alții“, a spus acesta, fără a-i numi. Toți cei care au contribuit la atacul criminal al Hamas sunt „ținte legitime“ ale Israelului. Și de aici pornește riscul ca întreaga lume să fie atrasă în „focul“ din Orientul Mijlociu. Ceea ce amintește aproape la virgulă și punct de ceea ce s-a întâmplat cu 50 de ani în urmă.
VICTIME INOCENTE Israeliți plâng lângă mormântul Mayei Puder, în vârstă de 25 de ani, în timpul înmormântării sale în Zikhron Yaakov, în nordul Israelului, joi, 12 octombrie 2023. Puder și cel puțin alți 260 de israelieni au fost uciși de militanții Hamas sâmbătă, la un festival lângă kibuțul Re'im, în timp ce militanții Hamas din Fâșia Gaza au efectuat un atac fără precedent, pe mai multe fronturi, care a ucis peste 1.200 de israelieni - Foto: Profimedia Images
Era 7 octombrie 1973. Războiul izbucnise cu doar 24 de ore mai devreme, iar rapoartele de pe toate fronturile erau îngrozitoare – victime peste o sută, răniți, prizonieri, avansarea forțelor egiptene și siriene. Conducerea israeliană era în stare de șoc, pentru că nu evaluase amploarea ostilităților de care aflase de la spionii din Egipt și Siria.
De fapt, era atât de șocată, încât un ministru a adus în ședințele conducerii „opțiunea nucleară“ și nu a mai abandonat-o, atrăgând în pregătirea pentru un război nuclear SUA și Uniunea Sovietică.
Tensiunile au depășit cu mult „criza rachetelor“ din Cuba, dar nu s-a dezvăluit ceea ce s-a hotărât în acele momente dramatice. Până acum, când, poate nu întâmplător, detalii tulburătoare ies la iveală despre războiul de Yom Kippur („Ziua Ispășirii“, sărbătoare a evreilor).
Folosind o bază de date de informații de sute de mii de pagini creată pentru această cercetare, împreună cu software-ul asistat de inteligență artificială, YNetNews dezvăluie că, din dimineața zilei de 7 octombrie, ministrul Apărării, Moshe Dayan, a făcut în mod repetat analize din ce în ce mai îngrozitoare ale situației de pe câmpul de luptă, fiind primul care a sugerat că ar trebui luate „măsuri agresive, pe care Israelul nu le folosise“ până în acel moment.
Oamenii se adună la o moschee pentru a se ruga pentru trupurile familiei Abu Quta și ale vecinilor lor, uciși în atacurile israeliene asupra orașului palestinian Rafah din sudul Fâșiei Gaza, în timpul funeraliilor lor din 8 octombrie 2023 - Foto: Profimedia Images
Dayan a intrat în ședința Cabinetului premierului Golda Meir pentru a împărtăși perspectiva sa cu alți miniștri și înalți oficiali. Niciunul dintre cei prezenți nu știa că Dayan venise însoțit de o persoană foarte secretă pe care o lăsase să aștepte afară.
Era Shalhevet Freier, şeful Comitetului pentru Energie Atomică. Discuția despre cum avea să se continue războiul pornit de Siria și Egipt s-a încheiat fără un consens. Dayan le-a spus celor adunaţi despre un „oaspete“ care aştepta afară, pe care îl invitase să „grăbească lucrurile“.
„Golda, s-ar putea să avem nevoie să fim pregătiți cu lucrurile lui Dostrovsky (Israel Dostrovsky, fostul director al Comitetului pentru Energie Atomică până în 1971). Ar trebui să ne pregătim pentru activarea acestui lucru, vom discuta mai departe cu tine mai târziu“, a spus Dayan.
Dayan ordonase deja începerea acestor pregătiri, ca „experiment“, pentru a crea un factor de descurajare. L-a invitat pe Freier să accelereze procedurile, iar Golda Meir a precizat: „Nimic fără aprobarea mea“.
Potrivit rapoartelor internaționale, acțiunile ascunse întreprinse de Israel din acel moment, împreună cu nivelul ridicat de alertă echivalent cu DEFCON II al Statelor Unite, au fost detectate de serviciile de informații americane.
LUPTE O salvă de rachete este trasă de militanții palestinieni din Gaza, în timp ce o rachetă israeliană lansată din sistemul de apărare Iron Dome încearcă să le intercepteze. Rachetele trase din Fâșia Gaza, deasupra orașului Netivot din sudul Israelului pe 8 octombrie 2023. Israelul, afectat de cel mai sângeros atac de pe teritoriul său din ultima jumătate de secol, a declarat oficial război Hamas duminică, în timp ce numărul morților din conflict a crescut aproape de 1.000 după ce grupul militant palestinian a lansat un atac surpriză masiv din Gaza - Foto: Profimedia Images
SUA știau însă că nu a fost luată nicio decizie de a se desfășura ceea ce este descris drept „arsenalul nuclear“, dar un anumit nivel de pregătire pentru o astfel de măsură era clar. Dayan a sugerat ca țintă pentru „experiment“ Damascul, capitala Siriei.
Restul proceselor-verbale ale întâlnirii sunt cenzurate, dar evaluările indică faptul că ofițerii superiori, inclusiv fostul șef al armatei israeliene (IDF), Yigal Yadin, și generalul-maior Rehavam Ze’evi, au sugerat folosirea unor „măsuri radicale“. Alții s-au opus. Asemenea discuții nu sunt menționate deloc în înregistrările istorice oficiale.
SUA și Uniunea Sovietică intră în joc
Urmând directivele lui Dayan, oamenii lui „declaraseră stare de urgență – DEFCON II“. Shelahvet Freier a fost chemat din nou și i s-a spus fără echivoc, în numele premierului Meir, să uite de „asta“ și că este timpul să „împrăștie adunarea“.
Dar „adunarea“ nu s-a împrăștiat. Interesul pentru problema nucleară a continuat să crească, dar cu un alt scop: să exercite presiuni asupra celui mai apropiat aliat al Israelului, Statele Unite. Israelul se afla într-o lipsă gravă de arme, muniții, tancuri și avioane. Statele Unite promiseseră că vor completa astfel de „lacune“, dar nu se vedea nimic.
Premierul israelian Golda Meir a încercat să facă presiuni asupra președintelui Nixon și asupra secretarului său de stat Henry Kissinger. Simcha Dinitz, ambasadorul Israelului în Statele Unite, a fost convocat de urgență pentru o întâlnire cu Kissinger.
Acolo a primit o veste tulburătoare: Kissinger a explicat că SUA ar putea trimite doar două avioane Phantom pe zi. Cât despre tancuri, deocamdată era complet exclus. Toate acestea au fost atribuite problemelor logistice, potrivit lui Kissinger.
YOM KIPUR Tanc sirian T62 înfruntând un tanc israelian Centurion pe Valea Lacrimilor, în războiul de Yom Kippur din Israel, în 1973 (sus). Mirage (1)58, la Muzeul Forțelor Aeriene Israeliene din Hatzerim - Foto: Shutterstok
În realitate, motivul a fost altul: secretarul american al Apărării James Schlesinger se opusese transportului de arme, temându-se că o astfel de acțiune ar provoca sovieticii să intre în război, ceea ce deschidea calea către un al treilea război mondial între două puteri nucleare. La 10 octombrie, Uniunea Sovietică a început transportul aerian de provizii militare către Siria.
Israelienii trimit Washingtonului o telegramă extrem de urgentă și clasificată, probabil una dintre cele mai dramatice trimise vreodată, dacă nu chiar cea mai dramatică. Telegrama era adresată lui „Naphtali“, numele de cod pentru Kissinger.
Și astăzi, 50 de ani mai târziu, secțiuni ample ale discuției care au precedat trimiterea telegramei și formularea precisă a ceea ce era scris în documentul în sine rămân clasificate. Din anumite motive, telegrama a dispărut complet din Arhivele Statului, dar rapoartele străine au susținut că Israelul a ridicat opțiunea nucleară. Un lucru este cert: după ce a fost trimisă, SUA au început să trimită arme în Israel.
Într-un interviu realizat de Reudor Manor pentru Institutul pentru Relații Internaționale cu fostul ministru de Externe al Israelului ,Yigal Allon, în 1979, acesta spune că SUA „s-au hotărât în cele din urmă să trimită imediat transportul aerian de teamă că Israelul ar putea activa arme nucleare“. La acea dată, încă nu era recunoscut faptul că Israelul deținea arme nucleare.
Conform directivei prezidențiale, zece avioane cargo C-130 au fost imediat trimise în Israel, împreună cu alte 20 de zboruri charter. Restul echipamentului urma să fie expediat către puncte regionale și încărcat pe zborurile El Al către Israel.
Avraham „Avi“ Lanir (n. 25 ianuarie 1940 - d. octombrie 1973) a fost un locotenent-colonel în Forțele Aeriene Israeliene. El a fost pilotul de vânătoare israelian cu cel mai înalt rang care a căzut în mâinile inamicului
Simultan, Pentagonul a convocat reprezentanții IDF pentru a le transfera zece avioane Phantom în câteva ore, primul transport din multe altele. Israelul a putut lansa o contraofensivă, a traversat Canalul Suez și chiar a amenințat Cairo, capitala Egiptului.
Problema nucleară a rămas însă pe masă, pentru că, la 16 octombrie, când președintele egiptean Anwar Sadat și-a dat seama că soarta războiului se schimbă în defavoarea țărilor atacatoare, a amenințat că va lansa rachete sol-sol asupra Israelului.
Era vorba de rachete Al-Zafar dezvoltate în Egipt (dar care nu erau încă funcționale), capabile să traverseze Sinaiul și să lovească adânc în Israel. Prim-ministrul Meir îi cere lui Dinitz să informeze Statele Unite cu privire la evoluții și să-i transmită lui Kissinger cererea ca sovieticii să-l avertizeze pe Sadat că lansarea rachetelor sau utilizarea armelor chimice ar provoca un „răspuns serios“ din partea Israelului.
Kissinger știa care era „răspunsul serios“. Comunitatea de informații americane a folosit toate mijloacele, inclusiv interceptări telefonice, sateliți și cel mai puternic instrument secret de colectare a informațiilor - „Blackbird“, cel mai rapid avion construit vreodată – pentru a verifica pe ce se bazează amenințările Egiptului.
Americanii confirmă într-adevăr, prin recunoașterea Blackbird și imaginile satelitare, că Egiptul a desfășurat mai multe rachete, dar nu Al-Zafar, ci Scud, în Delta Nilului și acestea puteau lovi adânc în Israel. Dar asta era cea mică dintre preocupările lor. Imaginile sunt trimise mai multor unități de analiză de informații americane, inclusiv una specializată în identificarea vehiculelor sovietice.
Analiștii concluzionează că vehiculele folosite pentru a desfășura rachetele sunt de același tip folosit pentru lansarea rachetelor cu focos nuclear. Aceste informații alarmante sunt transmise biroului CIA de la Ambasada SUA din Tel Aviv, care decide să le împărtășească Israelului.
În loc să se alarmeze și să-i sfătuiască pe egipteni să nu-și folosească rachetele Scud, sovieticii au interpretat manevrele de la baza de rachete israeliană ca pregătiri pentru un atac și s-au pregătit pentru un contraatac. Informațiile americane au interceptat ordinele Armatei Roșii către comandantul unei brigăzi strategice de rachete sol-sol în apropiere de Kiev, în Ucraina.
Ordinele erau pentru dislocarea și pregătirea pentru lansarea a 12 rachete ce vizau ținte sensibile în Israel: baza Ramat David, reactorul nuclear din Dimona și rafinăriile de petrol din Haifa. În acel moment, tensiunea din timpul Războiului de Yom Kippur a depășit-o pe cea a crizei din Cuba.
Prim-ministrul Meir i-a cerut lui Dinitz să transmită un mesaj lui Henry Kissinger pentru a-l remite rușilor. „Sadat, care poartă o mare responsabilitate pentru inițierea războiului, va avea o responsabilitate și mai mare dacă folosește arme de distrugere în masă, cum ar fi rachete terestre sau gaze. Israelul va găsi o modalitate de a răspunde“, indicând represalii nucleare.
Rușii au răspuns, dar, din nou, nu așa cum se aștepta. Ei au pus toate cele șapte divizii aeropurtate în alertă și au emis un avertisment Israelului să-și retragă forțele, altfel se va confrunta cu „cele mai grave consecințe“. În Ierusalim, aceasta a fost interpretată ca o amenințare nucleară sovietică împotriva Israelului.
La 22 octombrie, Egiptul și Uniunea Sovietică au decis să sublinieze gravitatea amenințărilor prin lansarea a trei rachete Scud echipate cu focoase convenționale. O rachetă a explodat lângă El-Arish, în timp ce celelalte două au explodat pe partea de est a canalului.
Una dintre aceste din urmă rachete a dus la moartea a șapte soldați IDF. Încetarea oficială a focului intra în vigoare în acea zi. Israelul însă, ca răspuns la atacul cu rachete, a încercuit Armata a III-a egipteană, cu sprijinul tacit american.
Moscova, furioasă, a avertizat Israelul cu privire la „cele mai grave consecințe“ pentru continuarea acțiunilor ofensive împotriva Egiptului și Siriei. Brejnev a emis un ultimatum: fie forțele sovietice și americane vor fi desfășurate pentru a impune încetarea focului, fie sovieticii ar fi „obligați să ia în considerare de urgență acțiuni unilaterale“.
Washingtonul a interpretat mesajul sovietic ca pe o amenințare împotriva SUA. În memoriile sale, Nixon a scris că Brejnev a exprimat „poate cea mai gravă amenințare la adresa relațiilor SUA-sovietice de la criza rachetelor din Cuba, cu 11 ani înainte“.
Pregătiri de război nuclear
Serviciile secrete americane au detectat pregătiri ale forțelor aeriene și navale sovietice, inclusiv adăugarea a șapte nave de debarcare și a două port-elicoptere la flota sovietică din Mediterana, precum și livrarea de rachete Scud suplimentare la Cairo.
Cu toate acestea, cele mai îngrijorătoare informații au provenit de la senzorii secreți desfășurați de informațiile americane în strâmtoarea Bosfor. Nava sovietică Mejdureciensk a activat toți senzorii care indicau că transporta armament nuclear.
Nava a ajuns în portul Alexandria la 24 octombrie, unde a fost localizată ulterior a doua zi de un alt survol al avionului spion Blackbird.
Americanii au apreciat că nava transporta focoase nucleare pentru rachetele Scud ale Egiptului. Drept urmare, președintele Nixon a ordonat SUA să se pregătească pentru posibilitatea celui de-Al Treilea Război Mondial și să se angajeze într-o acțiune militară asertivă, trimițând un mesaj clar sovieticilor că Statele Unite se opun oricăror mișcări unilaterale.
Aproape de miezul nopții, 24 octombrie, președintele SUA activează DEFCON III, cea mai înaltă stare de pregătire nucleară de la criza rachetel or din Cuba.
La 25 octombrie, războiul a luat sfârșit. Brusc.
Pe măsură ce discuțiile de pace dintre Egipt și Israel au început, Nixon a ordonat reducerea nivelului de pregătire nucleară. Până în prezent, rămâne neclar cum de s-a oprit atât de busc războiul.
Din cauza clasificării informațiilor, rămâne în vigoare tot „zvonul“ că Israelul avea două avioane nucleare în aer în noaptea de 24 octombrie. Țintele ar fi fost Damasc și Cairo. Jurnalistul câștigător al Premiului Pulitzer,
Seymour Hersh, a descris o scenă apocaliptică în cartea sa The Samson Option, descriind un pilot israelian însărcinat cu o misiune nucleară, stând la marginea pistei, cu motoarele încălzite, gata să desfășoare arma. peste o capitală arabă.
Asta pentru că Golda Meir și Moshe Dayan erau convinși că un al doilea Holocaust și sfârșitul statului evreiesc sunt iminente.
Au existat piloți antrenați pentru asemenea misiune, foarte puțini și foarte secreți. La 50 de ani după război, s-a scris că Hersh se referea la lt. col. Avi Lanir, legendarul comandant al Escadrilei 101. Acesta a căzut în mâinile sirienilor în război, după ce și-a dus avionul lovit pe teritoriul israelian. Însă el s-a parașutat pe teritoriul sirian și a fost capturat.
A fost torturat până la moarte, dar nu a dezvăluit secretele armei nucleare a Israelului. Mai mult decât atât, s-a precizat în prezent că avionul Mirage al lui Avi Lanir nu a fost niciodată echipat cu sistemul secret nuclear în războiul de Yom Kippur 1973.
Nu există „atacuri surpriză“, ci doar o interpretare greșită a informațiilor
Serviciul secret extern israelian, legendarul Mossad, a publicat o carte cu documente istorice, inclusiv o fotografie a cetățeanului egiptean Ashraf Marwan, cu agentul său de legătură Dubi, la întâlnirea urgentă cu șeful Mossadului, Zvi Zamir, pentru a avertiza despre conflictul iminent pus la cale de Egipt și Siria. Plus Iordania, care a jucat însă o carte dublă și nu s-a mai angajat în război.
În carte, este descrisă cea mai mare reușită a Mossadului înainte de război, racolarea lui Marwan, cu numele de cod „Îngerul“, care era ginerele fostului președinte egiptean Gamal Abdel Nasser și un apropiat al noii conduceri de la Cairo.
Marwan a transmis un avertisment crucial despre atacul comun iminent al armatelor egiptene și siriene șefului Mossadului de atunci, Zvi Zamir, cu două zile înaintea izbucnirii războiului în 1973. Cartea, intitulată „Când vine timpul să se vorbească “, descrie întâlnirea dintre Zamir și Marwan și prezintă fotografia „Îngerului“ cu agentul său de legătură, mergând la întâlnirea solicitată cu Zamir, plus alte documente convingătoare. Această publicație apare pe fundalul unor acuzații, atunci ca și acum, că Mossadul nu și-a făcut datoria să prevadă războiul.
Cartea arată principalul vinovat: Serviciul de Informații Militare, în frunte cu comandantul de la acea vreme, Eli Zeira. Pentru prima dată, serviciul de spionaj a publicat înregistrări istorice din arhivele sale, inclusiv citate provenite de la agenți și informatori care au fost recrutați și dislocați de Mossad în țările arabe. Acești agenți dețineau diferite poziții în cadrul conducerii militare și politice a națiunilor inamice. Marwan, ginerele fostului președinte egiptean Gamal Abdel Nasser, era un consilier cheie al succesorului acestuia, Anwar
Sadat.
Recunoscut pentru perspicacitatea sa diplomatică, Marwan a primit postul de ambasador peripatetic, căruia i-au fost încredințate misiuni delicate și cu miză mare pe tot globul.
În aprilie 1973, Marwan a convins Mossadul că Egiptul plănuia să atace la mijlocul lunii mai. În consecință, Israelul și-a ridicat gradul de pregătire militară, dar războiul nu a pornit. În noaptea de 4 octombrie, Dubi, agentul de legătură al lui Marwan, a fost alertat cu privire la un mesaj presant din partea acestuia, care solicita o întâlnire urgentă pentru a divulga informații cruciale cu privire la „substanțele chimice“ - codul convenit pentru război.
Zamir s-a urcat într-un avion spre Londra, pentru a-l întâlni. În carte, se spune că întâlnirea a dezvăluit un indiciu clar că o invazie a egiptenilor și a sirienilor era iminentă. Și Mossadul a transmis avertizarea. Ulterior, Eli Zeira, directorul Aman și al serviciilor de informații militare ale Israelului în timpul războiului arabo-israelian din 1973, a spus că Comisia israeliană Agranat, care a investigat liderii israelieni pentru motivele eșecului lor în război, a arătat că Marwan a transmis Israelului informații înșelătoare, la indicațiile lui Anwar Sadat.
Potrivit Comisiei israeliene Agranat, agentul transmisese că „Egiptul va ataca doar dacă războiul se va desfășura în parteneriat cu Siria, cu avioane moderne și alte arme care să garanteze superioritatea egipteană asupra forțelor aeriene israeliene“.
„Cum poate un astfel de înalt oficial egiptean să vină la Ambasada Israelului din Londra în plină zi, în timp ce el și liderii săi știu că această ambasadă, ca și alte ambasade israeliene din străinătate, este monitorizată de zeci de agenții de informații din întreaga lume?“ a spus Zeira, care l-a considerat pe Marwan agent dublu. În consecință, Israelul a fost luat prin surprindere în războiul arabo-israelian din 1973.
Egiptul l-a socotit pe Marwan un erou, sugerând că a fost agent dublu. Acesta a murit la 27 iunie 2007, căzând de la etajul cinci, unde se afla apartamentul său din Carlton House Terrace, Londra. S-a bănuit că Mossadul a fost mâna care l-a împins.
Dar cartea publicată recent arată că agenția l-a socotit sursă de încredere. Altminteri, avertizarea lui cu două zile înainte de izbucnirea războiului a fost corectă.
„Nu trebuie să subestimăm inamicul și capacitățile acestuia. Nu trebuie să uităm că în jurul nostru există țări și organizații care continuă să se consolideze pentru a ne amenința securitatea aici“, a declarat șeful actualului Mossad, David Barnea, la lansarea cărții, înainte de prezentul „atac-surpriză“ al organizației teroriste palestiniene Hamas, care conduce Fâșia Gaza.
Avertizări neluate în seamă
Yigal Carmon, fondatorul și președintele Institutului de Cercetare a Media din Orientul Mijlociu (MEMRI), a scris la 31 august, într-un articol intitulat „Semnele unui posibil război în septembrie-octombrie“, că „există o creștere a eforturilor Iranului și Hezbollah să introducă arme în Cisiordania, similar cu contrabanda cu arme în Gaza“. Hezbollah fiind organizație teroristă libaneză.
„În ultimul timp“, a continuat el, „au apărut indicii tot mai mari că un război împotriva Israelului ar putea izbucni în septembrie sau octombrie. Factorii declanșatori pot fi ciocniri violente în spirală ce vor avea ca rezultat multe victime sau utilizarea de noi arme ce produc multe decese de partea israeliană“, a scris Carmon, care a lucrat pentru combaterea terorismului pentru premierii
Yitzhak Shamir și Yitzhak Rabin.
El a remarcat, de asemenea, rapoartele recente despre „potențiala folosire de noi arme de către Hezbollah,
Hamas și Jihadul Islamic (PIJ - altă organizație palestiniană) care pot provoca un număr mare de victime israeliene, cum ar fi încărcături explozive foarte puternice și rachete trase asupra localităților israeliene. Israelul va fi probabil obligat să întreprindă un răspuns la scară largă, dincolo de măsurile sale de rutină împotriva terorismului, chiar și cu prețul unui război total“.
Pe baza indiciilor, Carmon a declarat pentru The Jerusalem Post că atacul prezis ar urmări „prevenirea normalizării dintre Israel și Arabia Saudită“, pe care Iranul o dorea eliminată cu totul.
Carmon a fost primul care a avertizat public de atacul ce s-a produs acum. Însă un oficial egiptean din serviciul de informații a declarat pentru YNetNews că generalul Abbas Kamel, șeful Direcției Generale de Informații din Egipt, l-a sunat pe prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu pentru a-l avertiza cu privire la „ceva înverșunat ce se va întâmpla din Gaza“, înainte cu zece zile de atac. Potrivit sursei egiptene, Netanyahu a părut nederanjat, replicând că IDF este „ocupată“ în a face față terorii din Cisiordania.
Netanyahu și Kamel se cunoșteau, se întâlniseră oficial în 2021 și colaboraseră pentru chestiuni legate de Gaza. Sursa spune că generalul Kamel a fost îngrozit de pasivitatea lui Netanyahu la auzul raportului.
Biroul prim-ministrului Benjamin Netanyahu a declarat că știrea potrivit căreia șeful serviciilor secrete egiptene, Abbas Kamel, l-a avertizat despre o „operațiune neobișnuită, teribilă“ cu 10 zile înainte de atacul Hamas asupra Israelului este „o știre total falsă“.
Într-o declarație, Biroul Primului Ministru spune că premierul „nu a vorbit și nu s-a întâlnit cu Kamel de la formarea Guvernului – nici prin canale secundare, nici direct. Aceasta este o știre total falsă“.
Până în prezent, Cabinetul premierului nu a dat nicio declarație cu privire la faptul că propriile servicii de informații, unele dintre cele mai puternice din lume, nu au reușit să prevadă acest atac al Hamasului, ai căror luptători au intrat în Israel cu motociclete, bărci și parapante cu motor, pe fondul unui tir de rachete, provocând un măcel. Și Hamas nu are armată măcar comparabilă cu cele ale Egiptului și Siriei în 1973.
