„Militari ruşi au tras focuri de artilerie în oraşul Merefa din regiunea Harkov în jurul orei 03:30 (01:30 GMT) joi. O şcoală şi un centru cultural au fost distruse. 21 de persoane au fost ucise şi 25 au fost rănite, dintre care 10 sunt în stare gravă'', a anunţat pe Facebook parchetul din regiunea Harkov.
Oraşul Merefa este situat la aproximativ 30 de kilometri sud-vest de Harkov.
''Operaţiunea de îndepărtare a molozului este în curs de desfăşurare'', potrivit parchetului, care a publicat două fotografii cu clădiri distruse de explozii.
De la începutul invaziei ruse 108 copii au fost uciși și peste 120 au fost răniți. Copiii au avut cel mai mult de suferit în regiunea Kiev - 52, regiunea Harkov - 34, regiunea Donețk - 25, regiunea Cernihiv - 24, regiunea Mykolaiv - 20, regiunea Zhytomyr - 15 regiunea Sumy - 14, și regiunea Kherson - 10.