Potrivit datelor preliminare oficiale, un total de 153.000 de persoane au decedat în Ungaria anul trecut, cel mai mare număr de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.
Dintre acestea, 29.649 de persoane au murit anul trecut de coronavirus, ceea ce situează ţara central-europeană pe poziţia a patra la nivel mondial cu cea mai mare rată de mortalitate raportat la populaţie, după Peru, Bulgaria şi Bosnia, potrivit datelor de pe platformele Worldometers şi Our World in Data, relatează Agerpres.
Raportul dintre numărul de decese şi cel de infectări, de patru ori mai mare decât media comunitară
Cu toate că, de la începutul pandemiei, incidenţa cazurilor de îmbolnăvire a fost sub media Uniunii Europene, rata de fatalitate (raportul dintre numărul de decese şi cel de infectări) a fost mereu foarte ridicată şi în prezent este de patru ori mai mare decât media comunitară şi a patra cea mai mare între cele 27 de state membre ale UE.
Mortalitatea ridicată în 2021 nu a fost „compensată” nici măcar prin cele 93.000 de naşteri înregistrate anul trecut, cea mai mare cifră într-un deceniu.
Astfel, populaţia Ungariei a scăzut în 2021 cu 60.000 de persoane, cel mai pronunţat declin din 1876 - când au început să se întocmească statistici demografice -, luând în calcul doar perioadele de pace.
Această scădere a populaţiei a agravat problema demografică cronică a Ungariei, care, conform proiecţiilor, ar urma să piardă până în 2040 circa un milion de locuitori, adică 10% din populaţia actuală, de sub 10 milioane de locuitori.