Previziuni sumbre. Regiunile mediteraneene ale UE sunt expuse riscului de secetă până în noiembrie

DE Daniel Toșa | Actualizat: 23.08.2022 - 08:26
Previziuni sumbre. Regiunile mediteraneene ale UE sunt expuse riscului de secetă până în noiembrie - FOTO: Profimedia
Previziuni sumbre. Regiunile mediteraneene ale UE sunt expuse riscului de secetă până în noiembrie - FOTO: Profimedia

Regiunile mediteraneene rămân expuse riscului de secetă anormală până în luna noiembrie, când sunt aşteptate condiţii meteorologice "aproape de normalitate" în cea mai mare parte a UE, avertizează Comisia Europeană.

SHARE

În primele zece zile ale lunii august, aproape jumătate din teritoriul UE (47%) continuă să fie expus la un nivelul de secetă "de avertizare", adică se înregistrează un deficit semnificativ de umiditate a solului, asemănător aproape cu nivelul înregistrat în luna anterioară, conform Serviciului de cercetare ştiinţifică al Comisiei Europene.

Un procent de 17% este la nivelul de "alertă", vegetaţia şi culturile fiind serios slăbite de lipsa apei, faţă de 11% la începutul lunii iulie.

"După o perioadă lungă, neobişnuit de uscată, sunt aşteptate condiţii aproape normale din august până în octombrie în mare parte din Europa", conform raportului Comisiei.

Secetă prelungită în sudul UE

"Acest lucru poate să nu fie suficient pentru a recupera complet din deficitul cumulat (de precipitaţii) în mai mult de şase luni, dar va atenua condiţiile critice din multe zone".

Deja, precipitaţiile de la mijlocul lunii august "s-ar putea să fi atenuat condiţiile de secetă", deşi "în unele zone furtunile au provocat pagube şi pot să fi limitat efecte benefice".

Cu toate acestea, pentru regiunile din vestul Mediteranei "condiţii mai calde şi mai uscate decât media ar putea să apară până în noiembrie", iar anumite părţi din Spania şi Portugalia vor continua să experimenteze niveluri de secetă "de avertizare", susţine sursa citată.

Citește și: EXCLUSIV Samira Al-Masalmeh: Vestul nu a sprijinit poporul sirian la fel cum s-a implicat în Ucraina

Conform estimărilor din acest raport, condiţiile de circulaţie atmosferică "asociate în general cu valuri de căldură şi secetă în timpul lunilor de vară în Europa au crescut în ultimele trei" luni la un nivel nemaivăzut din 1950 pe o mare parte a continentului, potrivit Agerpres.

Nici România nu scapă de secetă până în noiembrie

Printre regiunile cele mai afectate de deficitul de precipitaţii sunt evidenţiate centrul şi sudul Portugaliei, toată Spania, sudul Franţei, centrul Italiei, sudul Germaniei, precum şi o zonă întinsă care acoperă Slovacia, Ungaria, România şi Republica Moldova.

Citește și: Un general român dă verdictul: „Într-o confruntare, NATO ar distruge Rusia. Nu au șanse”

Asociate de oamenii de ştiinţă cu încălzirea globală, aceste condiţii meteorologice excepţional de calde şi uscate "au redus semnificativ perspectivele randamentului pentru recoltele de vară", observă experţii.

Potrivit raportului, cele mai afectate sunt porumbul (randamentul în scădere cu 8,6% la nivelul UE), floarea soarelui (-5,5%) şi soia (-9,6%). Randamentul final pentru recolta de porumb este în prezent de aşteptat să fie cu 16% sub media ultimilor cinci ani. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te