Putin: „Dacă Rusia l-ar fi otrăvit pe Navalnîi, acesta ar fi mort acum”

DE Adina Mutăr | 17.12.2020 - 21:08
sursă reuters
sursă reuters

Președintele rus, Vladimir Putin, a respins joi rapoartele potrivit cărora serviciile de securitate ale Rusiei se află în spatele otrăvirii lui Alexei Navalnîi, spunând că, dacă așa ar fi, liderul opoziției nu ar mai fi acum în viață.

SHARE

Navalnîi, 44 de ani, s-a simțit rău în timpul unui zbor din Siberia către Moscova în august și a fost internat și tratat prima dată în orașul Omsk, înainte de a fi transportat, într-un aranjament al prietenilor opozantului, la Berlin.

Experții din mai multe țări occidentale au concluzionat că Navalnîi a fost otrăvit cu neurotoxina  Noviciok din epoca sovietică - o acuzație pe care Moscova a respins-o în mod repetat.

Un raport comun al mass-media a dezvăluit săptămâna aceasta numele și fotografiile experților în arme chimice de la Serviciul Federal de Securitate (FSB) din Rusia, care îl monitorizau pe Navalnîi de ani de zile.

Vorbind reporterilor în cadrul conferinței sale de presă anuale, Putin a descris raportul drept „moștenirea” serviciile speciale americane”, adăugând că opozantul Kremlinului avea sprijinul acestora.

„Dacă serviciile speciale rusești ar fi vrut să-l otrăvească pe Navalnîi, ar fi făcut-o până la capăt”, a declarat președintele rus.

Ceea ce este interesant, pentru că ministrul de Externe, Serghei Lavrov, a declarat în toiul dezbaterii cazului Navalnîi, că acesta ar fi fost mort dacă nu ar fi fost tratat imediat în Rusia, deci nu Berlinul l-a salvat.

Fiecare ar putea avea dreptate în felul său, ținând cont și de declarația „la cald” a medicilor din Omsk, care au admis că i-au administrat lui Navalnîi un antidot pentru neurotoxină, înainte de a-l îmbarca spre Berlin.

Ca răspuns la otrăvire, Uniunea Europeană a impus interdicții de intrare și a înghețat conturile bancare a șase persoane suspectate de a fi responsabile, inclusiv șeful FSB, Alexander Bortnikov.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te