Una dintre cele mai sărace ţări din Europa, Republica Moldova este puternic dependentă de gazele ruseşti şi încearcă să-şi diversifice aprovizionarea, după controversele cu firma rusă Gazprom privind preţul şi temerile privind tăierea livrărilor.
Inflaţia ridicată şi creşterea facturilor de energie au determinat proteste în stradă duminica trecută, protestatarii cerând demisia preşedintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, pe care o acuză că nu a reuşit să negocieze cu Moscova un preţ mai rezonabil la gaze.
Citește și: VIDEO Locul din România nde poți pune deja schiurile în picioare. Zăpada, de jumătate de metru
Compania de stat Moldovagaz anunţase marţi că a plătit pentru livrările din august şi urmează să plătească un avans de 50% pentru plata din septembrie, echivalentul a 33,89 milioane de dolari, deşi surse Reuters susţin că nu este sigur dacă există fondurile pentru această plată.
Citește și: Un medic explică de ce dispare apetitul sexual. Stresul sau oboseala printre cauze
Tot marţi, vicepremierul Republicii Moldova, Andrei Spînu, anunţase că au fost selectate şapte companii pentru asigurarea cantităţii de gaze pentru luna viitoare, dacă livrările de la Gazprom vor fi întrerupte.
Spînu, care a condus echipa de negociatori a Republicii Moldova cu Gazprom în timpul unui an în care preţurile au crescut semnificativ, a declarat la postul de televiziune al ţării că gigantul rus este "imprevizibil".
Autorităţile de la Chişinău pot accesa suma de 300 milioane de euro pusă la dispoziţie de BERD în eventualitatea opririi livrărilor ruseşti, a explicat Spînu.
"Deocamdată am ales şapte companii. Gazprom nu este printre ele", a adăugat oficialul, potrivit Agerpres.