Rezoluţia ”Cooperarea dintre ONU şi OCE la Marea Neagră” propusă de România, adoptată de ONU

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 24.11.2020 - 09:29
Foto: Wikimedia
Foto: Wikimedia

Adunarea Generală a ONU a adoptat luni, prin consens, rezoluţia bienală intitulată "Cooperarea dintre Organizaţia Naţiunilor Unite şi Organizaţia de Cooperare Economică la Marea Neagră".

SHARE

Proiectul rezoluţiei a fost introdus, în cadrul celei de-a 75-a sesiuni a Adunării Generale, de către România, în calitate de preşedinţie în exerciţiu a Organizaţiei de Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN), informează Misiunea Permanentă a României pe lângă Naţiunile Unite într-un comunicat de presă.

Organizaţia de Cooperare Economică la Marea Neagră joacă un rol semnificativ în încurajarea unei culturi a dialogului în regiune, fiind una dintre primele iniţiative de cooperare în zona Mării Negre, axată pe iniţiative politice şi economice multilaterale, care vizează încurajarea cooperării, păcii, stabilităţii şi prosperităţii în regiune, a arătat Reprezentantul Permanent al României la ONU, ambasadorul Ion Jinga, prezentând rezoluţia.

Evidenţiind elementele de noutate pe care rezoluţia le aduce în acest an, diplomatul român a precizat că documentul conţine atât actualizări de substanţă, cât şi de natură tehnică, inclusiv referiri la efectele pandemiei de COVID-19 şi necesitatea ca această criză să primească un răspuns global bazat pe unitate, solidaritate şi cooperare multilaterală.

Procesul de Cooperare la Marea Neagră a fost lansat prin semnarea Declaraţiei de la Istanbul, la 25 iunie 1992, cu obiectivul de a accelera dezvoltarea economică şi socială a statelor membre, în scopul realizării unui grad superior de integrare în economia europeană şi mondială, prin intensificarea cooperării multilaterale şi folosirea avantajelor care decurg din proximitatea geografică şi complementaritatea economiilor naţionale.

La 5 iunie 1998, statele participante au semnat Carta OCEMN, marcând transformarea iniţiativei politice într-o Organizaţie internaţională cu caracter regional.

În prezent, OCEMN cuprinde 13 state membre, respectiv Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Federaţia Rusă, Georgia, Grecia, Macedonia de Nord, Republica Moldova, România, Serbia, Turcia şi Ucraina.

România este stat fondator al OCEMN şi a preluat mandatul de preşedinţie în exerciţiu la data de 1 ianuarie 2020, pentru a şasea oară de la instituţionalizarea Organizaţiei, în anul 1992. Mandatul a fost prelungit, în condiţii excepţionale, până la 31 decembrie 2020, în scopul asigurării continuităţii preşedinţiilor în exerciţiu ale organizaţiei.

Sub motto-ul ,,Bridging Shores Enhancing Cohesion", preşedinţia în exerciţiu a României a acţionat în cursul anului 2020 în vederea impulsionării cooperării orientate spre rezultate tangibile pentru regiune, mai ales în contextul confruntării acesteia cu provocările fără precedent legate de pandemia de COVID-19, acordând o atenţie deosebită domeniilor cheie pentru dezvoltarea economică sustenabilă a regiunii: transporturi şi conectivitate, protecţia mediului înconjurător, schimbări climatice şi energie verde, competitivitate.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te