Vicepreşedintele Consiliului Securităţii Rusiei, Dmitri Medvedev, a declarat, după ce SUA au promis că vor trimite muniţie cu dispersie în Ucraina, că, dacă aderarea Ucrainei la NATO se va concretiza, ar însemna un "al treilea război mondial", transmite Agerpres, citând EFE.
Citește și: NATO își încordează mușchii, pentru a proteja Summitul de la Vilnius, de lângă Rusia şi Belarus
Într-un mesaj pe canalul său Telegram, Medvedev a afirmat că preşedintele american Joe Biden, după ce "a fugit ruşinos din Afganistan" şi apoi "a distrus economia europeană" şi a livrat sute de tone de arme Ucrainei, "a declanşat un conflict prelungit extrem de periculos cu Rusia".
"Ca urmare a acestui fapt, regimul de la Kiev distruge ceea ce a mai rămas din ţara sa. Acum, după ce a epuizat toate resursele, (Biden) promite muniţie cu dispersie şi îi tentează din nou pe neonaziştii de la Kiev cu perspectiva NATO, a cărui realizare înseamnă un al treilea război mondial", a insistat fostul preşedinte rus.
Citește și: Stoltenberg: „NATO trebuie să ofere Ucrainei garanţii de securitate după război”
Recurgând la insultele sale obişnuite, Medvedev a susţinut că Biden face acest lucru pentru a "domina şi îngrădi alte ţări", dar şi pentru că "este un bătrân bolnav, care suferă de demenţă severă", care "nu ştie ce face".
"Sau poate este vorba de cu totul şi cu totul altceva? Poate (...) tocmai s-a hotărât să iasă din scenă cu graţie, provocând un Armaghedon nuclear şi luând cu el pe lumea cealaltă jumătate din umanitate", şi-a încheiat Medvedev atacul asupra lui Biden.