"Echipajul avionului rusesc a identificat ţinta aeriană ca fiind un avion de recunoaştere strategic RC-135 al US Air Force şi l-a escortat deasupra apelor Mării Negre. După ce avionul militar străin s-a îndepărtat de graniţa de stat a Federaţiei Ruse, Su-27 a revenit în siguranţă la baza sa permanentă", se menţionează într-un comunicat al centrului menţionat.
Citește și: Eșecul vaccinării: teoria conspirației sau durerea la bască
"Zborul avionului rusesc a fost efectuat în conformitate strictă cu normele internaţionale. Frontiera de stat a Federaţiei Ruse nu a fost încălcată", se mai spune în text.
Potrivit armatei ruse, avionul american, care se apropia de frontiera de stat a Federaţiei Ruse, a fost detectat marţi de mijloacele ruseşti de control al spaţiului aerian deasupra apelor neutre ale Mării Negre.
"Pentru identificarea ţintei aeriene şi pentru a nu permite o eventuală încălcare a frontierei de stat ruse, a fost ridicat de la sol un Su-27 din cadrul forţelor aeriene ale Districtului militar Sud", se menţionează într-un comunicat separat al acestui district.
Anterior, serviciul de presă al Flotei Rusiei din Marea Neagră a comunicat că submarinele "Velikii Novgorod" şi "Starîi Oskol" au simulat un atac cu rachete asupra unei grupări navale a unui inamic imaginar în cadrul exerciţiilor care au început cu o zi în urmă în Marea Neagră.
Aceste exerciţii au loc în contextul intrării mai multor nave NATO în apele Mării Negre, notează Interfax.
Citește și: Secretarul de stat Valentina Saygo, după plecarea din Executiv: „Funcționarul public este nemuritor”
Cinci nave din cadrul Celei de-a doua grupări navale permanente de luptă contra minelor a NATO (SNMCMG-2) au intrat marţi în apele teritoriale ale Georgiei, a raportat serviciul de presă al Departamentului pentru paza de coastă şi poliţia de frontieră al Ministerului de Interne al Georgiei.
Din componenţa acestui grup, potrivit serviciului de presă georgian, fac parte nave ale forţelor maritime din Spania, Italia, Bulgaria, România şi Turcia, notează Interfax.
La 26 septembrie, armata rusă a comunicat că trei avioane de luptă Su-35 au fost ridicate de la sol pentru a intercepta un bombardier strategic american de tipul Boeing B-52 Stratofortress deasupra Oceanului Pacific, potrivit Agerpres.