El a participat la o reuniune a Comisiei de Apărare a Dumei de Stat, camera nferioară a parlamentului rus, a informat agenția TASS.
”Componenţa trupelor din Crimeea a fost consolidată, ceea ce asigură protecţia peninsulei şi a intereselor Rusiei în Marea Neagră', a punctat Şoigu.
De asemenea, ministrul rus al Apărării a anunţat începerea unor exerciţii de amploare în Districtul militar Sud, care include şi Crimeea. La acestea vor participa circa 10.000 de militari din unităţile de rachetă şi aproximativ 3.000 de echipamente de rachete şi artilerie.
Exerciţiile vor dura o lună și vor avea loc în regiunile Astrahan, Rostov, Volgograd, Krasnodar, Stavropol, în Caucazul de Nord şi pe teritoriul bazelor militare ruse din Armenia, Crimeea, Abhazia şi Osetia de Sud (Georgia).
Forţele ruse vor efectua lansări de rachete cu sisteme Iskander-M, Bal şi Bastion, precum şi lansări de rachete multiple şi trageri cu tunuri.