O eventuală anexare ar spori riscul unei confruntări militare între Rusia şi NATO, în contextul în care Occidentul, inclusiv state membre NATO, înarmează trupele ucrainene.
Premierul britanic Liz Truss îndeamnă Regatul Unit şi aliaţii săi să nu ţină cont de ameninţările preşedintelui rus Vladimir Putin, pe care-l acuză de comiterea unei greşeli strategice. ”Cred că nu a anticipat puterea reacţiei lumii libere”, a declarat ea CNN, arată news.ro.
”Noi nu trebuie să-i ascultăm zăngănitul sabiei şi ameninţările false. Trebuie, în schimb, să continuăm să impunem sancţiuni Rusiei şi să-i susţinem pe ucraineni”, declară Truss în acest interviu difuzat duminică. Ucraina şi aliaţii săi resping referendumurile de anexare drept un ”simulacru”, menit să justifice o escaladare a războiului şi mobilizării în urma înfrângerilor suferite în ultima perioadă de Rusia.
Citește și: Lupte interne la Beijing. Xi Jinping își arestează rivalii în ajunul Congresului Partidului Comunist
Putin a decretat miercuri prima mobilizare de la al Doilea Război Mondial, declanşând proteste în întreaga Rusie şi fuga multor tineri convocaţi.
Citește și: SUA amenință că vor acționa decisiv dacă Rusia folosește arme nucleare în Ucraina