Noul şef al Statului Major al armatei britanice, generalul Patrick Sanders, a avertizat că trupele britanice trebuie să se pregătească ''să lupte în Europa încă o dată'' în această generaţie.
''Sunt primul şef de Stat Major după 1941 care preia comanda armatei în umbra unui război terestru în Europa care implică o putere continentală.
Invazia rusă în Ucraina evidenţiază obiectivul nostru esenţial de a proteja Regatul Unit prin capacitatea noastră de a lupta şi câştiga războaie terestre'', menţionează generalul britanic într-un mesaj scris adresat personalului militar,citat de agenţiile Reuters, EFE și Agerpres.
''Există un imperativ puternic de a construi forţe armate capabile să lupte împreună cu aliaţii noştri şi să învingă Rusia în luptă.
Citește și: VIDEO Fost ministru ucrainean al Apărării: Rusia este epuizată militar. Acum poate fi învinsă
Suntem generaţia care trebuie să pregătească forţele armate să lupte în Europa încă o dată'', a indicat generalul Patrick Sanders, care săptămâna aceasta a preluat comanda armatei britanice.
Premierul britanic Boris Johnson, un susţinător vocal al Ucrainei de când a început în februarie agresiunea rusă împotriva acestei ţări, a exclus posibilitatea trimiterii unor trupe care să sprijine direct armata ucraineană, dar a avertizat că Regatul Unit trebuie să fie pregătit să susţină Ucraina ''pe termen lung'' în războiul acesteia cu Rusia.
Citește și: VIDEO Viceministrul Culturii din Ucraina: Rușii au zis că salvează operele de artă, dar le-au furat
Descris de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski drept ''marele prieten'' al Ucrainei, premierul Boris Johnson a venit vineri pentru a doua oară la Kiev de când a început agresiunea rusă.
Cei doi au discutat şi despre sporirea ajutorului militar britanic pentru armata ucraineană, în special pentru a acoperi nevoile acesteia de echipare cu armament greu pentru a face faţă superiorităţii artileriei ruseşti.
Johnson a oferit de asemenea un vast program de instruire a militarilor ucraineni de către armata britanică