Situația ghețarului de pe Mont Blanc, în pericol de prăbușire, s-a ameliorat

DE Vlad Turcanu | Actualizat: 08.08.2020 - 15:23
Mont Blanc// Foto: Guliver/ Getty Images
Mont Blanc// Foto: Guliver/ Getty Images

Situaţia gheţarului Planpincieux, un colos de gheaţă situat pe versantul estic al piscului Grandes Jorasses, în partea italiană a masivului Mont Blanc, din care riscă să se prăbuşească un fragment de dimensiuni mari, s-a „ameliorat uşor" sâmbătă dimineaţă.

SHARE

Anunțul a fost făcut sâmbătă dimineață de primarul din Courmayeur, Stefano Miserocchi, citat de AFP.

„Nu am ajuns încă la situaţia dinainte de închidere. Este puţin mai bine, însă nu am revenit încă la normal", a adăugat el.

Primarul a precizat că "măsurile de urgenţă rămân la fel: evacuarea locuitorilor din zonă şi închiderea drumului spre Val Ferret".

Un volum de gheaţă estimat la 500.000 de metri cubi este pe punctul de a se desprinde din gheţarul Planpincieux, situat pe teritoriul comunei Courmayeur, se precizează într-o ordonanţă emisă de această municipalitate din regiunea Valle d' Aosta, de la frontiera cu Franţa.

Autorităţile au ordonat evacuarea a circa 30 de case aflate în centrul ''zonei roşii'' situate în partea inferioară a Val Ferret, în care se aflau 75 de persoane, (20 rezidenţi şi restul turişti).

Operaţiunile de evacuare şi de securizare au fost desfăşurate de forţele de ordine şi de protecţia civilă, autorităţile locale fiind îngrijorate de temperaturile ridicate din următoarele trei zile în această perioadă de intensă căldură estivală.

"Apa a început din nou să circule şi să se acumuleze sub gheţar, lucru care ne-a îngrijorat foarte mult", a explicat primarul.

Potrivit oamenilor de ştiinţă, apa care se adună sub patul de rocă al gheţarului ameninţă să ridice masa de gheaţă şi să declanşeze prăbuşirea părţii mai fragile a gheţarului. O crăpătură largă a devenit vizibilă în partea de jos a gheţarului Planpincieux, de unde s-au format două cascade de apă care coboară în vale, conform unui reporter AFP care a survolat gheţarul de la bordul unui elicopter.

În septembrie şi octombrie 2019, acest gheţar a fost pe punctul de a se prăbuşi parţial, pe o porţiune de aproape 250.000 de metri cubi. De atunci s-au luat măsuri pentru a monitoriza permanent evoluţia situaţiei.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te