Fostul monarh spaniol, în vârstă de 82 de ani, trăieşte în Emiratele Arabe Unite începând din august, când a părăsit Spania pentru a evita crearea de neplăceri suplimentare fiului său, actualul rege Felipe al VI-lea.
O proporţie de 40,9% dintre cei intervievaţi au declarat că preferă o republică, în timp ce doar 34,9% au spus că sprijină familia regală, iar 24,2% nu au ştiut să ofere un răspuns, arată sondajul realizat pentru Platforma pentru Media Independentă, un grup ce reuneşte în special presa de stânga. Cei mai mulţi dintre susţinătorii unei republici provin din categoria de vârstă 16-54 de ani, iar majoritatea celor cu vârste peste 55 de ani preferă monarhia.
Sondajul, realizat pe un eşantion de 3.000 de persoane, mai arată că 48% dintre spanioli doresc un referendum privind monarhia, care conform Constituţiei spaniole este singura modalitate de a decide soarta instituţiei, în timp ce unul din patru spanioli se opun unei consultări populare pe această temă şi 16,1% au răspuns ''nu ştiu''.
Un sondaj publicat în august pentru cotidianul ABC a ajuns la concluzia că 33,5% dintre spanioli sunt favorabili creării unei republici şi 56% monarhiei, în timp ce 6% au răspuns ''nu ştiu'' şi 4,1% au fost indiferenţi.
Deşi nu face obiectul unei anchete oficiale, fostul rege Juan Carlos ar putea deveni ţinta a două investigaţii în Spania şi Elveţia într-un dosar de corupţie legată de un contract de 6,7 miliarde euro pentru vânzarea unor trenuri de mare viteză, realizate de companii spaniole, către Arabia Saudită.
Curtea Supremă a Spaniei urmează să decidă dacă ancheta privind acest contract va fi extinsă astfel încât să fie implicat oficial şi Juan Carlos.
Javier Sanchez, avocatul fostului monarh, a declarat că Juan Carlos se află la dispoziţia procurorilor dacă este necesar.
Sondajul de opinie pentru Platforma pentru Media Independentă a fost realizat în perioada 21 septembrie - 5 octombrie, iar marja sa de eroare este +/- 1,79 puncte procentuale.