Serviciile de informaţii americane, care au aflat despre intenţia generalului de a merge pe front, la sfârşitul lunii aprilie, nu au comunicat informaţia Kievului, de teamă că acesta va fi ucis.
Dar deplasarea sa în Ucraina a fost în cele din urmă descoperită de serviciile secrete ucrainene, care au planificat într-adevăr o lovitură, având însă grijă să avertizeze Washingtonul despre aceasta, scrie News.ro.
Temându-se de o agravare a conflictului în cazul eliminării numărului unu din armata rusă, americanii au vrut să îi împiedice pe ucraineni să îl vizeze pe general.
"Le-am spus să nu o facă", a declarat un oficial american pentru "The New York Times". Numai că operaţiunea era deja în curs de desfăşurare. Lovitura a ucis mai mulţi ofiţeri ruşi, însă şeful de Stat Major a scăpat cu viaţă. De atunci, vizitele liderilor militari ruşi au fost mult reduse în Ucraina ocupată.
Citește și: VIDEO Bucuria dezlănțuită la Buenos Aires în momentul când Argentina devine campioană mondială
Încă din primele zile ale "operaţiunii militare speciale", Ucraina a încercat să elimine generalii ruşi. Un membru al cercului intim al preşedintelui Zelenski a declarat pentru "The Wall Street Journal" că serviciile militare de spionaj ale Ucrainei au o echipă special dedicată culegerii de informaţii despre vizitele ofiţerilor ruşi. Deoarece ofiţerii ruşi stau adesea în apropierea antenelor radar, aceştia ar fi relativ uşor de reperat. Ucrainenii îi ţintesc apoi cu o rachetă antitanc sau cu o dronă.
Citește și: VIDEO Dezlănțuire în vestiarul Argentinei cu salturi în tomberon. Messi dansează cu 10 mil. $
Din cei 14 oficiali militari de rang înalt, mulţi dintre ei generali, anunţaţi de Kiev ca fiind eliminaţi, Moscova a confirmat patru, scrie "Le Figaro". Prin comparaţie, armata americană a pierdut doar doi generali în timpul celor trei ani de război din Coreea. Un ofiţer superior personifică forţele armate, a explicat un expert pentru "Le Figaro". Capturarea sau uciderea lui este considerată o victorie.