Taiwanul se confruntă cu furtuni tropicale frecvente din mai până în noiembrie, însă taifunul Haikui, de la începutul lunii septembrie, a fost primul fenomen de acest tip care a lovit insula în ultimii patru ani, aducând ploi torenţiale, vânturi puternice şi forţând evacuarea a aproape 8.000 de locuitori.
Potrivit experţilor, pe fondul schimbărilor climatice traiectoria furtunilor tropicale este mai dificil de prognozat, iar intensitatea acestor fenomene este în creştere.
Citește și: Fenomenul meteo extrem, apărut în 6 țări europene, prima oară în istorie. Și în octombrie va fi aşa
Taiwanul se pregătește să „întâmpine” taifunul Koinu
În aşteptarea taifunului Koinu, care ar urma să lovească sudul insulei joi dimineaţă, potrivit serviciilor de meteorologie, peste 100 de zboruri internaţionale şi interne au fost anulate, în timp ce serviciile de feriboturi către insulele din jurul Taiwanului au fost sistate, transmite Agerpres, citând AFP.
Peste 200 de persoane din sudul insulei au fost evacuate de teama alunecărilor de teren.
Valurile ar putea atinge înălţimi de până la şapte metri, conform autorităţilor.
Ambarcaţiuni de pescuit au fost comasate într-un port din Pingtung pentru a fi protejate de taifun, în timp ce şcolile primare din regiunea agricolă Taitung le-au permis copiilor să plece mai devreme acasă.
Citește și: VIDEO Urgie meteo, la Craiova. Străzi sub ape, ca la Veneția, acoperișuri smulse, copaci rupți
Taifunul anterior "a fost cu doar o lună în urmă şi mai avem încă unul", a declarat pentru AFP Yang Pi-cheng, în vârstă de 65 de ani, care aştepta să-şi ia nepoţii de la şcoala primară din Dawang.
O autostradă importantă situată de-a lungul coastei a fost, de asemenea, închisă ca măsură de precauţie.
Koinu se afla miercuri, în jurul orei 10:00 GMT, la o distanţă de 200 de kilometri est de insulă şi se deplasa către aceasta cu o viteză de 10 kilometri la oră.
Acest taifun a adus deja ploi abundente în regiunile muntoase Yilan şi New Taipei City (nord-est).
După ce va lovi sudul Taiwanului, se aşteaptă ca taifunul să se îndrepte spre coasta de est a provinciei Guangdong din sud-estul Chinei, potrivit Observatorului Meteorologic din Hong Kong.