”Ne-am adunat astă seară să vorbim despre viitorul Partidului Republican”, a declarat Trump, invitat de onoare la o reuniune a donatorilor din cadrul ”Grand Old Party” (GOP), la Mar-a-Lago, sâmbătă, care a ţinut prima pagină după ce a proferat acuzaţii şi insulte la adresa unor lideri republicani.
În loc să vorbească despre viitor, el a vorbit despre trecut, potrivit news.ro.
"Trumpcine", mărgica lui Trump
Într-un discurs în care a subliniat că nu are ”nicio îndoailă” cu privire la o recucerire a Senatului şi Camerei Reprezentanţilor în 2022, Trump şi-a atribuit meritul dezvoltării unui vaccin împotriva covid-19.
”Ei ar trebui să-l numească Trumpcine” a spus el adunării.
Citește și: Rusia și SUA trimit nave de război în Mare Neagră. Kremlinul amenință cu război „pe scară largă”
Fostul preşedinte şi-a lăudat felul în care a gestionat pandemia, în pofida morţii a 400.000 de oameni în timpul preşedinţiei sale.
El i-a felicitat pe guvernatorii republicani care au ţăinut magazinele şi întreprinderile deschise în statele lor şi l-a atacat pe doctorul Anthony Fauci, consilierul preşedinţiei.
”Aţi mai văzut pe cineva atât de nul?”, a spus Trump.
La sfârşitul lui martie, Trump a declarat că ”nu-l asculta cu adevărat” pe Fauci.
Citește și: FOTO Biden junior, petreceri nud cu mai multe femei și droguri. Scandal uriaș
Trump l-a acuzat, de asemenea, pe liderul minorităţii republicane în Senat Mitch McConnell de faptul că nu a făcut suficient pentru ca miliardarul să rămână în post.
McConnel a fost, cu toate acestea, unul dintre aliaţii loiali ai miliardarului, pe care nu l-a susţinut însă în acuzaţiile sale false cu privire la fraudarea alegerilor prezidenţiale americane de la 3 noiembrie, pe care le-a reiterat în acest discurs.
”Dacă ar fi fost (liderul majorităţii democrate în Senat) Schumer în locul acestui ticălos prost de McConnell, asta nu s-ar fi întâmplat niciodată”, l-a atacat el, apreciind că McConnel este un ”perdant”.
Magnatul în domeniul imobiliar a repetat că a obţinut victorii în Georgia şi Pennsylvania, două state în care Biden a obţinut victoria în alegeri şi în care nu s-au dovedit niciodată fraude electorale, şi a denunţat rezultatul oficial al alegerilor prezidenţiale americane de la 3 noiembrie drept o ”prostie”.