Președintele ales Donald Trump a declarat duminică că va permite funcționarea platformei TikTok în SUA printr-o măsură ce include naționalizarea a 50% din filiala americană a companiei chineze ByteDance.
Trump redeschide TikTok în SUA, dar cere 50% din filiala americană: „Vreau să dețin controlul”
Ordinul executiv va fi semnat luni, imediat după învestire, potrivit unei declarații publicate pe rețeaua sa de socializare, Truth Social.
„Aș dori ca Statele Unite să dețină 50% din acționariat într-o societate mixtă”, a scris Trump, adăugând că platforma va beneficia și de un răgaz de 90 de zile în care prevederile restrictive ale administrației Biden vor fi suspendate.
„Vom suspenda aplicarea acestei legi pentru a oferi companiei un răgaz de 90 de zile, timp în care vom lucra la o soluție care să protejeze securitatea națională”, a precizat liderul republican.
Citește și: Donald Trump a promis acţiuni radicale în al doilea său mandat, pe care îl începe de astăzi
TikTok, care are aproximativ 170 de milioane de utilizatori în SUA, și-a încetat activitatea pe teritoriul american sâmbătă seară, după ce administrația Biden a impus o lege ce solicita vânzarea aplicației către un cumpărător agreat de guvern.
Citește și: Trump se gândeşte să privatizeze operatorul naţional de servicii poştale
ByteDance, compania mamă, a refuzat să se conformeze, iar fără o poziție clară a administrației pe final de mandat, aplicația a fost închisă.