Twitter a blocat 70.000 de conturi legate de QAnon, o mişcare conspiraţionistă pro-Trump

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 12.01.2021 - 10:19
Foto: rollingstone.com
Foto: rollingstone.com

Twitter a anunţat că a "suspendat în mod permanent" 70.000 de conturi afiliate QAnon, o mişcare conspiraţionistă pro-Trump implicată în revoltele recente din Washington.

SHARE

"Aceste conturi difuzau conţinuturi periculoase, asociate QAnon, pe scară largă", explică Twitter într-un comunicat, precizând că mulţi indivizi aveau mai multe conturi.

În general, principalele platforme digitale par să se fi angajat să cureţe internetul de QAnon.

Tot luni, Amazon a înlăturat reţeaua social media Parler de pe serverele sale. Gigantul tehnologic reproşează acestei reţele sociale, populară în rândul adepţilor QAnon şi al altor susţinători ai lui Donald Trump, că a permis proliferarea mesajelor problematice după asaltul de săptămâna trecută asupra Capitoliului.

Nu este prima oară când reţelele de social media încearcă să-i strunească pe conspiraţionişti. La începutul lunii octombrie, înaintea alegerilor prezidenţiale din 3 noiembrie în SUA, Facebook a suprimat conturi aparţinând acestora. Twitter şi YouTube au luat atunci măsuri similare.

Dar după asaltul asupra Capitoliului, care a şocat întreaga ţară, afectând imaginea SUA pe plan internaţional, giganţii tehnologici au trecut la măsuri radicale.

Facebook a anunţat luni că nu va ridica suspendarea contului lui Donald Trump şi că va retrage toate mesajele conţinând sloganul "Stop furtului", la răspândirea căruia a contribuit preşedintele american în exerciţiu pe reţelele sociale, după ce l-a acuzat pe contracandidatul său democrat că ar fi "furat" scrutinul prezidenţial fără să aducă dovezi convingătoare.

Reţeaua conservatoare Parler - înlăturată de pe platformele de descărcare a aplicaţiilor Apple şi Google - denunţă că este ostracizată şi a depus luni o plângere împotriva Amazon. Aceasta consideră că suspendarea sa este motivată politic şi din dorinţa de a reduce concurenţa în beneficiul Twitter.

Cele trei mari companii digitale reproşează Parler o politică prea laxistă faţă de mesajele care încurajează violenţa. "Parler nu poate sau nu doreşte să identifice şi să elimine rapid acest conţinut", afirmă Amazon într-un mesaj transmis luni seara AFP.

Lansată în 2018, reţeaua socială din Nevada funcţionează la fel ca Twitter, cu profiluri personale şi "parleys" în loc de tweets.

Platforma a atras mai ales la începuturile sale vârfuri ultraconservatoare. Dar ea este gazda şi unor voci republicane mai tradiţionale, cum ar fi prezentatorii Fox News, Sean Hannity şi Tucker Carlson, sau guvernatorul republican din Dakota de Sud, Kristi Noem.

Deja în plină expansiune, platformele conservatoare, precum Parler sau Gab, au primit în ultimele zile numeroşi noi abonaţi, nemulţumiţi de decizia popularelor reţele sociale de a suspenda contul lui Donald Trump.

Aproximativ între "600.000 şi 700.000" de utilizatori de internet se înregistrează în prezent zilnic pe Gab, a declarat Andrew Torba, cofondatorul acestei reţele create în august 2016.

Dar reţelele sociale conservatoare vor trebui probabil să se adapteze noilor termeni dictaţi de giganţii internetului, notează AFP.

Serviciul de difuzare a înregistrărilor video în direct DLive, utilizat de mai mulţi protestatari în timpul asaltului Capitolului, a interzis şapte canale şi a eliminat peste 100 de videoclipuri de pe site-ul său. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te