"Iniţiativa americană, aşa cum a fost prezentată la 28 ianuarie, se îndepărtează de parametrii conveniţi la nivel internaţional", şi-a exprimat regretul şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, citat într-un comunicat de Agerpres.
Borrell este aşteptat la Washington la 7 februarie.
"UE reaminteşte ataşamentul său faţă de o soluţie negociată fondată pe coexistenţa a două state, pe baza frontierelor din 1967, cu schimburi de terenuri echivalente, conform a ceea ce ar putea fi convenit între părţi, cu un stat Israel şi un stat Palestina independent, democratic, unit, suveran şi viabil, existând alături în pace, securitate şi recunoaştere reciprocă", a afirmat el.