VIDEO Avioanele Poloniei survolează spațiul aerian al Slovaciei care își trimite MIG-urile la Kiev

DE Bianca Iosef | Actualizat: 01.09.2022 - 17:57
Avioane MIG 29 - FOTO: Wikipedia
Avioane MIG 29 - FOTO: Wikipedia

Avioane ale forţelor aeriene poloneze încep de joi să patruleze în spaţiul aerian al Slovaciei, ţară care-şi retrage avioanele de vânătoare ruseşti MIG-29, ce ar urma să fie transferate Ucrainei.

SHARE

Potrivit unui comunicat oficial citat de agenţia EFE, această misiune a aviaţiei militare poloneze va dura până la sfârşitul anului viitor şi vor fi folosite, prin rotaţie, două avioane F-16 şi două MIG-29.

Conform unui acord anunţat sâmbătă, Polonia şi Republica Cehă vor ajuta Slovacia în supravegherea spaţiului său aerian până când această ţară va primi cele 14 avioane F-16 comandate din SUA şi care vor înlocui vechea flotă de MIG-29.

Citește și: Aproape 200.000 de SUV-uri Ford vor fi rechemate la service după ce mai multe mașini au luat foc

Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al guvernului polonez a confirmat joi că Polonia intenţionează să cumpere un număr încă nedeterminat de lansatoare multiple de rachete sud-coreene Chunmoo, în timp ce negociază cu SUA achiziţia a circa 500 de sisteme HIMARS din aceeaşi categorie de arme.

Citește și: Investiții de 3 miliarde de lei de la bugetul statului pentru apa și canalizarea din trei județe

Ministrul polonez al apărării Mariusz Blaszczak a declarat anterior că planurile de achiziţie a sistemelor HIMARS ''ţin cont de capacităţile de producţie ale industriei americane şi de nevoile armatei SUA'', astfel că, deşi Varşovia doreşte să primească urgent aceste arme, ''livrările vor fi eşalonate în timp''.

Guvernul polonez doreşte de asemenea ca forţele terestre ale armatei sale să devină ''cele mai mari şi mai puternice din Europa'', conform unei declaraţii a ministrului Blaszczak. În acest scop a semnat recent acorduri pentru cumpărarea a 250 de tancuri americane Abrams, plus alte 116 tancuri de acelaşi fel la mâna a doua, 776 de vehicule de luptă ale infanteriei, 26 de blindate de recuperate, 17 pontoane şi un mare număr de piese de artilerie.

Conform presei americane specializate în domeniul apărării, în anul 2030 Polonia ar urma să dispună de mai multe tancuri decât au împreună Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia, Olanda şi Belgia, scrie Agerpres.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te