Garda Civilă din Spania a anihilat o bandă de hoți români. Infractorii jefuiau depozite și orice obiect găsit era vândut imediat.
Hoții preferau să acționeze în depozite agricole și plecau de acolo cu tot ce puteau. Aceștia operau în mai multe provincii ale Spaniei.
Bandă de hoți români, anihilată în Spania. Cum a ajuns Garda Civilă la ei
Operațiunea, denumită „Gogoașa” a început în august, după două jafuri în depozite din Salamanca Villaseco de los Reyes. Acolo au fost furate multe utilaje și unelte.
Ancheta a scos la iveală faptul că autorii, cu sediul la Madrid, își stabileau obiectivele în toată Spania și se deplasau pentru a comite jafurile într-o singură noapte. A doua zi, ei depozitau sau chiar vindeau imediat obiectele furate astfel încât să nu fie prinși, scrie ziarulromanesc.de.
Citește și: Un român a stors 100.000 € de la doi preoți italieni. Cum a reușit să-i păcălească. ”Știu unde ești”
În noaptea de 12 decembrie, Garda Civilă a localizat suspecții și vehiculele lor în provincia Salamanca. A fost stabilit un dispozitiv de blocare după ce s-a descoperit că tocmai fuseseră jefuite două depozite din orașul El Cabaco. Asta a făcut posibilă începerea monitorizării vehiculelor folosite pentru fug.
În jurul orei 9:40 a doua zi, vehiculele au fost interceptate la o benzinărie din localitatea madrilenă Villaverde. În interiorul uneia dintre mașini au fost găsite obiectele furate cu o seară înainte.
Cei trei suspecți au fost reținuți imediat. Mai mult, în aceeași zi, forțele de ordine au efectuat percheziții în locuințe din orașele Parla și Madrid, unde au fost găsite obiecte din jafurile anterioare.
Din acnhetă a reieșit că în perioada octombrie și noiembrie cei trei români au efectuat un total de 11 jafuri în proprietăți situate în Ledesma și Candelario (Salamanca), Arroyo de la Luz și Aceuche (Cáceres), Barranco (Ávila), Muelas del pan, Villalcampo și Olmillos del Campo (Zamora) și Fuente la Lancha (Córdoba).
Citește și: Povestea cumplită a unui cuplu de români într-o parcare din Spania. ”Au spus că știu unde stăm”
Întotdeauna au furat unelte și utilaje care sunt căutate și se vând rapid pe piața neagră. În plus, s-a stabilit că cei trei sunt suspecți de diverse jafuri comise anterior în provincia Teruel.
Potrivit reprezentanților Gărzii Civile, cei trei au vârste între 38 și 52 de ani – erau bine pregătiți pentru a depista orice acțiune a forțelor de ordine, lucru care a și complicat ancheta.