O clădire de locuinţe cu 20 de etaje a fost devastată duminică de un incendiu uriaş la Milano (nordul Italiei), au anunţat serviciile de salvare fără a raporta victime, notează AFP.
Turnul rezidenţial situat la periferia sudică a capitalei lombarde a luat foc la etajele superioare în jurul orelor 17.30 (15.30 GMT). "Flăcările s-au extins apoi la etajele inferioare", provocând un fum dens, au indicat pompierii pe contul lor de Twitter.
CITEȘTE ȘI: VIRAL Fotografia libertății: o fetiță afgană evacuată din Kabul, pe un aeroport din Belgia
"Locuitorii clădirii au fost contactaţi telefonic. Nu sunt persoane date dispărute", au precizat ei în cursul serii.
Aproximativ 70 de familii locuiesc în imobil.
CITEȘTE ȘI: Generalul libian rebel Haftar și-a unit forțele cu cele guvernamentale să apere rețeaua de apă
"Pompierii au avansat dintr-un apartament în altul, dărâmând uşile pentru a se asigura că nimeni nu a rămas înăuntru. Suntem optimişti, pentru că a fost timp pentru a ieşi din clădire", a declarat primarul oraşului Milano, Giuseppe Sala, citat de jurnalul Il Corriere della Sera.
Potrivit publicaţiei italiene, circa douăzeci de locatari au fost intoxicaţi uşor cu fum.
La faţa locului au fost trimise zeci de maşini de pompieri şi ambulanţe, mai scrie AFP citată de Agerpres.