Potrivit oficialilor Administraţiei Regionale Militare de Stat din Viniţa, atacul s-a soldat cu moartea a 23 de persoane, dintre care trei sunt copii.
Numărul total al persoanelor care au necesitat îngrijiri medicale în urma exploziei celor două bombe lansate de armata rusă este de 183.
Vineri dimineaţă, în spitalele din Viniţa erau internate 73 de persoane, iar printre acestea se află şi trei copii. De asemenea, 18 persoane erau date dispărute.
Două rachete au lovit, joi, Piaţa Victoriei din Viniţa, una dintre cele mai aglomerate zone ale oraşului. Rachetele au distrus în principal Casa Ofiţerilor şi o clădire de birouri la parterul căreia funcţiona o clinică medicală. Alte 32 de imobile au fost afectate de suflul exploziei.
De asemenea, peste 50 de maşini au fost distruse, relatează Agerpres.