Prinţul a vorbit, de asemenea, despre speranţa sa că cuplul regal va vizita Ţara Galilor în curând. Prinţul de Wales s-a angajat să servească poporul Ţării Galilor cu "umilinţă şi mare respect". Prinţul William şi soţia sa, Catherine, au fost numiţi vineri prinţ şi prinţesă de Wales de către regele Charles al III-lea, scrie news.ro.
Într-o convorbire telefonică cu primul ministru al Ţării Galilor, prinţul ar fi recunoscut afecţiunea profundă a sa şi a prinţesei pentru Ţara Galilor.
"Prinţul şi prinţesa aşteaptă cu nerăbdare să sărbătorească istoria şi tradiţiile mândre ale Ţării Galilor, precum şi un viitor plin de promisiuni", a precizat palatul.
"Ei vor căuta să se ridice la înălţimea contribuţiei mândre pe care membrii familiei regale au adus-o în anii trecuţi." Prinţul a vorbit despre dorinţa de a se întâlni cu primul ministru Mark Drakeford şi cu alţi lideri galezi "cu prima ocazie".
Regele Carol al III-lea i-a transmis titlul fiului său în timpul primului său discurs către naţiune după moartea reginei, în vârstă de 96 de ani...