În filmul de scurt-metraj „Cadoul de Crăciun”, peliculă ce concurează cu șanse importante pentru a ajunge pe lista scurtă a nominalizărilor la Premiul Oscar, i-a venit perfect rolul unui tată de familie speriat că, involunatar, fiul îl va trimite la pușcărie.

Din mai 2018, când a avut loc premiera la Cracovia, filmul a fost selecționat la peste 50 de festivaluri internaționale, unde a obtinut 25 de premii.

Citește și Cele 23 de minute de comunism care au cucerit Vestul

Newsweek România: Ce ai experimentat din comunism?

Adrian Văncică: Oho… păi le-am experimentat pe toate. Îmi amintesc cum făceam teme la lampa cu gaz pentru că se făcea economie la curent și întreg cartierul era în beznă.

Îmi amintesc și cum iarna era extrem de frig în școală, de cozile la pâine, mari și foarte mari. Stăteam de multe ori și peste 30 de minute, coada formându-se înainte chiar de a fi pâinea adusă în magazin.

Iar pentru cine nu știe, pâinea era pe cartelă și laptele și uleiul în funcție de câte persoane erau în familie. „Socialismul științific“ hotăra și cantitatea de alimente necesară.

Am experimentat și starea de „șoim al patriei“ și pe cea de „pionier“. Fiind pionier, am făcut și muncă patriotică și practică la cules de mere.

Asta nu era tocmai rău pentru că, în loc de două săptămâni de școală, chiuleam organizat și mergeam la cules.

Iar din livada aceea imensă, după ce ne îndeplineam norma, parcă era de 40 de găleți mari, aveam voie să plecăm acasă numai cu cinci mere.

Nu ne supăram, pentru că acolo mâncam încă 10. Făceam și defilări de „23 August“ și spectacole pentru fiul prea iubit pe stadion.

Eram la „cartoane“, în soare, cu mâncarea la pachețel și sticlă de apă la gleznă. De atunci n-am mai călcat pe stadioane.

Ce anume din film crezi că a supraviețuit în capitalism ?

Nu cred că am îngropat prea adânc acel comunism. Deschide ochii și ai să -l vezi că încă e ieșit din mormânt pe jumătate.

E un zombie care e lângă noi. Teama a fost înlocuită de neputință, durerea, de disperare.

Partea bună e că poți pleca din țară și poți să dai din gură împotriva sistemului, dar de schimbat e greu să-l schimbi.

Atitudinea de superioritate a instituțiilor statului în raport cu cetățeanul e ce mă enervează foarte tare. Pare că noi muncim pentru politicieni și nu ei pentru noi.

În continuare în capul unor părinți e bine înfiptă ideea „eu te-am făcut, eu te omor“… ce să mai… nu s-au schimbat prea multe.

Citește și Cele 23 de minute de comunism care au cucerit Vestul

Cel mai tare mă enervează că s-a păstrat neasumarea responsabilității, nu e vina mea, altul a greșit. Dar nu știu dacă s-a păstrat din comunism sau așa am fost dintotdeauna ca nație.

Ai fi putut și actor în comunism ?

Acuma mă bagi într-o zonă SF, nu știu. Poate că aș fi fost tot actor, dar nu știu dacă vreun dizident sau vreun mare recitator de poezii patriotice.

Ce înseamnă să fii bărbat în comunism?

Tata a fost un exemplu de autoritate. Și familia în care am crescut a fost ca multe alte mii de familii din România acelor vremuri.

Auzeam de multe ori cum se ascultă Europa Liberă și știu de regula: nu povestești nimănui ce vorbim în casă. Se spuneau bancuri cu Ceușescu la noi în casă dar nu aveam voie să le spun și eu la școală ca să nu fiu pus în situația de a răspunde la întrebarea: dar unde ai auzit tu așa ceva?

Era ciudată resemnarea asta în care mulți bărbați, capi de familie, trăiau în comunism. Cred că au învățat să fie mulțumiți cu puțin. Ca un animal în cușcă, dacă atâta e, atâta e.