Părintele Constantin Necula este profesor universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu, fiind unul dintre cei mai respectați prelați ortodocși români. A vorbit, de asemenea, despre efectele nocive ale amestecului religiei cu politica.
Părintele Necula: "Ideea unor canale de curgere a unor energii e dovada unei spiritualități ratate"
Reporter: Cum poate fi definită autenticitatea practicii creștin-ortodoxe într-un context în care influențele spirituale externe, precum cele New Age, devin tot mai prezente în discursurile publice?
Citește și: Vasile Bănescu: Cineva care folosește religia în politică pentru a seduce comite o mârșăvie
Părintele Necula: Răspunsul ar necesita ore și ore de discuții. Nu e prima dată și nu se reduce numai la perioada pe care o trăim noi această infuzie de influențe care mimează creștinismul. Este important să facem parte dintr-o lume în care schimbul de idei și valori culturale țin de coexistență și fundamentarea dialogului social necesar bunului mers al vieții. Asta nu înseamnă că amestecul de valori devine plus valoare spirituală.
Sunt din ce în ce mai convins că distrugerea tradiției și a seriozității culturii creștine a unui popor produce dezechilibre grave în morala și trăirea sa cotidiană. Discursurile publice sunt tot mai împănate cu non-conținuturi pentru că promotorii lor nu sunt altfel decât începători într-ale spiritualității. Unii chiar diletanți și lor li se aplică o spusă, culmea, de-a lui Martin Luther: Mă tem de omul unei singure cărți! Amestecul de idei vine din „lăutărismul” spiritual fiind efectul unei culturi creștine „după ureche”.
Departe de mine gândul de a spune că așa nu se poate ajunge la Dumnezeu. cu o singură condiție. Să nu uiți spusa psalmistului „inima curată Dumnezeu nu o va urgisi”. Autenticitatea practicii creștine oferă echilibru, cumințenie sufletească, dragoste pentru aproapele și nicidecum frustrare și ură. Omul autentic legat de Dumnezeu este sincer preocupată să nu rănească și să nu coboare discursul despre Dumnezeu în zona discursului pur politic.
Reporter: Practica chanelling-ului, frecvent întâlnită în mișcarea New Age, este compatibilă cu învățătura ortodoxă? Cum ar trebui să se raporteze credincioșii la astfel de afirmații care includ comunicări directe cu Iisus Hristos sau alte entități spirituale?
Amestecul de idei vine din „lăutărismul” spiritual fiind efectul unei culturi creștine „după ureche”
Părintele Necula: Personal am învățat de la Părinți atenți la nuanțe duhovnicești că rezerva duhovnicească e cel mai amplu golf de liniște dinaintea unor astfel de afirmări. Ideea de a deschide canale de curgere a unor energii, elemente de electromagnetism și minte universală sunt termenii unei spiritualități ratate.
Pentru mine, ca preot ortodox, învățătura Scripturii, liniștea din lectura Filocaliei ori a Patericului, vindecă nebunia de termeni prin care nimicul vrea să ocupe spațiul credinței. Raportarea noastră este dictată de practica de veacuri a Bisericii. Erezia e erezie chiar dacă alcătuirea ei este mutlimorfă și induce tot soiul de emoții. Hristos Domnul nu S-a întrupat numai pentru a ne produce emoții și conectări subconștiente ale tuturor la o minte universală descrisă, de cele mai multe ori, ca un hard-disk.
Personal rețin frumusețea comparației dar comunicarea Adevărului nu se ivește în nervurile de non-sens ale unei astfel de mărturii. Rețin efortul în cunoaștere dar conținutul este pueril rațional și propune ambiții ieftine din punct de vedere duhovnicesc. Mai mult. Aduce un curent de empatie în rândul oamenilor grăbiți să asume soft mântuirea dar niciodată nu aduce profunzimea înțelegerii și cunoașterii voii lui Dumnezeu. Impersonală și cu un vocabular amestec de religiozitate și scientism mișcarea poate seduce. Dar nu poate mântui. Deci: calm, atenție și rezervă duhovnicească.
Reporter: Ce riscuri implică sincretismul religios (combinarea elementelor ortodoxe cu idei ezoterice și spirituale universaliste) pentru identitatea unui ortodoxă a unui popor? Cum poate fi abordată această problemă pastoral?
Citește și: Vasile Bănescu, la 35 de ani de la Revoluție: România, grav subminată educaţional. Abjecţie, golănie
Ortodoxia este un mod de viață. În care extremele și mediocritățile nu au ce căuta
Părintele Necula: Identitatea ortodoxiei unui popor – din punct de vedere creștin, mă refer – este încercată mereu de astfel de curente împotriva-Crucii lui Hristos. Mi-e teamă că mărturisirea noastră de credință, neatentă și laxă moral, a dus dese ori la sminteli care a încurajat astfel de sincretisme.
Ortodoxia unui popor e un construct mult mai amplu decât pare din descrierea superficială a unora sau altora. Pentru vindecarea ei Liturghia trebuie să fie slujită cu atenție, luminos și cumpănit. Predica are nevoie de frumusețe de limbă română și de un conținut teologic adecvat. Apologie nu înseamnă știința apărării credinței numai în logos, în cuvânt.
Ci și un comportament care arată că Ortodoxia este un mod de viață. În care extremele și mediocritățile nu au ce căuta. Pastoral avem nevoie de efortul de a ne cunoaște comunitățile, de a empatiza cu cei aflați în nevoi și de menținerea unui ritm pozitiv de fidelizare a proiectului pastoral. Să acceptăm cu sinceritate unde avem nevoie de muncă duhovnicească – cu noi și cu întreaga comunitate- și să promovăm, poate mă repet dar chiar cred că asta este soluția, decența liturgică și inteligența în propovăduire.
Reporter: Cum ar trebui interpretată utilizarea simbolurilor cu origini neopăgâne sau ambigue, precum triskelionul, în spațiul public? Poate acest tip de simbolistică să afecteze mărturia creștin-ortodoxă?
Părintele Necula: Nu știu neapărat originea acestui „triskel” al rotirii spiralelor în jurul unui centru comun- cred că asta ar fi cea mai simplă definiție- și sunt convins că un specialist în antichitate celtică ar răspunde mai bine și ar ști să ne spună cum a făcut trecerea de pe artefactele lumii antice a celților la brățărilor și hainelor copiilor și tinerilor de astăzi.
Personal cred că a contribuit și întreaga filmografie și cultură a cărții din epoca modernă legată de vikingi la dezvoltarea unui cult care neo-păgânizează cultura fără conținut. Nu cred că studiul esteticii antichității dăunează grav sănătății sufletești. Și sunt convins că în istoria Bisericii din Insula Britanică- unde sunt mii de artefacte cu semnul acesta- va fi fost un moment în care el s-a păstrat paralel cu crucea, fără însă a o înlocui. Noi ar trebui să ne întrebăm altceva.
Cum a biruit Crucea toate simbolurile păgâne sau cum le-a asumat convertindu-le? De ce noi astăzi pierdem sensul Crucii în favoarea „triskelelor” de ocazie? Cum excesul de cruce și crucifixuri dăunează în plan duhovnicesc prin exces fără conținut de credință? Se schimbă, de exemplu, conduita în trafic a unui ortodox doar pentru că are cruci atârnate de oglindă ori lipit de parbriz? Crucea este biruitoare în smerenie și curaj, fără excese și fără a fi transformată ea într-un simbol al „magiei” minunii imediate, fără împreună- lucrare cu voia lui Dumnezeu.
Un lider autentic nu coboară la nivel de bârfă și scandal niciodată
Reporter: Care este diferența între un lider spiritual autentic, conform tradiției ortodoxe, și cineva care folosește religia ca instrument de mobilizare politică? Ce semne ar trebui să recunoască un credincios pentru a evita capcanele mesianismului politic?
Părintele Necula: Sinceritatea, ave îndemnul să zic. Dar cum astăzi putem mima totul public nu știu ce să zic. În primul rând un lider real creștin are o analiză cu sine prin care știe ce poate și ce nu poate asuma. Asta îmi pare ce mai de preț calitate creștină a unui lider. Cunoașterea fragilității și limitelor proprii.
Dar cum poate vedea societatea cu ochi buni aceasta câtă vremea ea te vrea „strong” și cu efect populist? Vrea să audă strigăte și nu dialog onorant pentru rațiunea de a fi în polis drept conducător? Creștinismul a adăugat limbii democratice un termen fundamental: persoana. Ea echilibrează astfel ideea că societatea este alcătuită numai din indivizi, că omul depășește ipostasul său pur biologic. Așa se recunoaște un lider autentic. Depășește limbajul de can-can, caută să exprime adevărul și nu produce promisiuni fără fundament. Nu coboară la nivel de bârfă și scandal niciodată nici tonul și nici conținutul comunicării sale.
Nu este nici insinuant și nici insidios. Nu propune ținte false. Și reține în inima sa cel mai de preț sfat al Mântuitorului: Ce este da este da și ce este nu este nu! Asta nu înseamnă lipsă de dezbatere ori cuvânt în discursul politic. Există, de altfel, în ultimii ani o întreagă preocupare pentru teologia politică. Merită urmărit fenomenul. Dar mai ales merită văzut dacă morala creștină triumfă sau se supune presiunii imediate a clipei, a modei.
Criteriile Ortodoxiei nu se promovează fățarnic, de suprafață și cu urmări numai în plan social
Reporter: Care sunt criteriile fundamentale pentru a evalua dacă o persoană promovează cu adevărat valorile ortodoxiei? Cum ar putea să distingă credincioșii între un mesaj autentic și unul care instrumentalizează limbajul religios?
Părintele Necula: Nu cred că sunt ușor sesizabile la vremea de zgomot în care trăim. Ne spun Părinții Bisericii că semnul omul duhovnicesc aflat la sfârșit de veac este darul discernământului. Ascultarea liniștii ce vine din voia lui Dumnezeu. ori noi asistăm la un permanent zgomot de scandal care încearcă impunerea voii unei minorități asupra majorității când ea nu are chip, pierzându-și identitatea de popor al lui Dumnezeu.
Criteriile Ortodoxiei nu se promovează fățarnic, de suprafață și cu urmări numai în plan social. Nu putem cântări nici harul și nici pocăința unui om. Ce putem vedea este lumina din faptele sale, realitatea din ele. Oamenii ar trebui să discearnă între promisiuni și fundamentele vieții. Dar este foarte greu.
Pentru că trăim într-o lume a mallurilor pline de provocări și promisiuni. Aș îndrăzni să spun că publicitatea a învins comunicarea, dialogul ori discreția limpezită a rugăciunii. Omul-lider născut din colaborarea cu Harul lui Dumnezeu înseamnă mărturie echilibrată. Bun simț și atenție. Se poate și așa? Fără nici o îndoială da!
România este Grădina Maicii Domnului cu fiecare Altar în care se slujește Liturghie
Reporter: Cum poate fi înțeleasă corect, din punct de vedere teologic, ideea unei „misiuni spirituale unice” a României? Care sunt limitele și riscurile unui astfel de discurs în raport cu tradiția ortodoxă?
Părintele Necula: Biserica mărturisește unicitatea persoanei umane. Și iubirea unic a lui Dumnezeu pentru fiecare persoană umană. Termeni de genul „sufletul neamului” au avut și vor avea mereu critici. Sufletul unei națiuni e greu determinabil. Poporul cel nou al Evangheliei, care se numește cu numele creștin, alcătuiește trupul cel tainic al Domnului Hristos și este numit cu numele de Biserică. Orice altă alegere nu trece prin Cruce.
A fi creștin nu este o chestiune de orgolizare ci de asumare a Crucii Domnului Hristos, o asumare a Învierii Lui. Cu propria viață. Dacă vrei, opus la toată terminologia agresivă a unor concepte în limbajul smereniei cu Hristos, nu poți fi ceea ce Hristos nu te-a chemat și nu te-a îndemnat să fii. Misiunea poporului român este aceea de a rămâne garantul prin creștinismul său că Evanghelia poate fi trăită și dăruită aproapelui nostru, fie el și dușmanul nostru.
România este Grădina Maicii Domnului cu fiecare Altar în care se slujește Liturghie dar tare mă îndoiesc că este așa pe latura corupției politice ori a demagogiei în care afundăm astfel de concepte spirituale. Riscurile unor astfel de bravade sunt majore. Cu tot respectul cine are ochi de citit istoria noastră vede că sângele aproapelui vărsat pentru ifosele mele ideologice nu construiește Împărăția lui Dumnezeu.
Dacă avem cu adevărat o misiune în lumea convulsionată de război și pradă este să arătăm o Ortodoxie limpezită în Evanghelie, o slujire a lui Hristos în aproapele nostru și o vindecare de setea de Dumnezeu din izvoarele cele limpezi a sfinților Ortodoxiei românești și universale.
Amestecul de ezoteric cu ritual creștin, una dintre cele mai grave afectări a trupului tainic al Bisericii
Reporter: Ce strategie ar trebui să adopte Biserica Ortodoxă pentru a răspunde provocărilor reprezentate de curentele spirituale alternative, care combină elemente de creștinism cu practici ezoterice?
Părintele Necula: În primul rând „strategia” rugăciunii care inspiră soluții cu sens împotriva „fracturilor” spirituale în care ne adâncim. Misiunea Bisericii este una internă, asumată prin viața liturgică a comunităților creștine, și una externă, de mărturie publică. M-am întrebat dese ori dacă Sfântul Pavel aplica metoda unora de pe facebook care judecă orice prezență în spațiul public drept vedetism ce se alegea de noi.
A învăța pentru a învăța poporul, a te ruga pentru a dărui sens științei tale de carte, a scrie, a propovădui, a dărui har, pace dar și faptă de susținere celui aflat în necaz e metoda de veacuri a Bisericii. Nu de strategii ducem lipsă ci de trăirea lor cu responsabilitate și abnegație evanghelică.
Înfruntarea nemerniciilor intelectuale are rost numai în contextul în care oamenii din Biserică știu că un conținut otrăvit este ucigaș de suflet. În ce privește amestecul de ezoteric cu ritual creștin îl socotesc mereu drept una dintre cele mai grave afectări a trupului tainic al Bisericii, o plagă, o rană cu mireasmă ucigătoare.
Orice speculare a neputinței umane, a nevoii omului de mai bine- deși ne lipsește Binele din ecuație- este o afectare a misiunii prin care Domnul Hristos ne-a poruncit să le stăm aproape semenilor noștri. Soluția Bisericii? Responsabilizarea preoților la o slujire atentă, discretă și cu smerenie, dezvoltarea unei conștiințe a prezenței lui Dumnezeu numai în slujirea propusă prin Biserică și nu pe la colțurile religiozității mundane.
Eu văd politicianul ca un gospodar, care se îngrijește ca pământului să nu-i lipsească nimic pentru o roadă bună
Reporter: Care sunt implicațiile teologice ale suprapunerii discursului religios cu cel politic, în contextul în care religia este utilizată pentru a susține o platformă politică?
Părintele Necula: Unul dintre cele mai importante înțelesuri pe care le-am aflat în anii aceștia de preoție este acela că Dumnezeu nu se vrea idolatrizat, nu iubește idolatrizarea. Este împotriva firii Sale care este Iubire. Amestecul în politic al termenilor religioși pare pentru unii o carte câștigătoare dar am văzut sfârșitul multor astfel de curente în istorie și Dumnezeu nu s-a lăsat umilit niciodată.
Și nu o spun ca o amenințare ci ca o lecție. Grea, dureroasă dese ori, dar lecție. Ideologizarea teologiei naște o caricaturizare a mărturiei de credință. Dacă privim atent la cum sună mesajul lor de alamă sunătoare pe buzele lor vedem și rictusul de înveselire a celui care provoacă politic mereu pe Hristos. Cine a citi vreodată ispitirea Domnului din pustia Carantaniei știe că fiecare provocare adusă Lui este fundament promisiunilor prin care politicienii care, în fapt, nu au nimic caută să ne demonstreze că sunt necesari vieților noastre.
Eu văd politicianul ca un gospodar, grădinar dacă vreți, care se îngrijește ca pământului să nu-i lipsească nimic pentru o roadă bună din care să hrănească omenii ce și-au pus încrederea în spiritul său de lider-gospodar. Dacă ar fi să propun un model m-aș gândi la câțiva din stareții și starețele Ortodoxiei care au făcut să înflorească pustia. Nu doar prin rugăciune. Dar pornind de la ea și finalizând în ea.
Reporter: Ce sfat oferiți credincioșilor pentru a dezvolta discernământul spiritual în fața figurilor publice care își declară apartenența la ortodoxie, dar ale căror acțiuni sau discursuri indică o altă influență spirituală?
Îi rog pe credincioși să asculte în tăcere și să înțeleagă că zgomotul mult nu-i alta decât zdrăngănitul neputinței cu ifose de putere
Părintele Necula: Eu pot doar să-i sprijin să rămână lucizi. Să nu-i ia nici valul de ură și nici amorțeala lehămețită. Sunt extremele în care se fixează comportamentul lor dese ori.
Am obosit, real, să sfătuiesc. De aceea îi chem la pocăință precum și trebuie să o facă un preot, Biserica întreagă. Un om care își pocăiește păcatele lui simte otrava manipulării spirituale în aer li nu o lasă să intre în inima lui. Îi rog să se roage. Să nu se lase influențați doar de vorbărie ci să caute cuvintele vieții veșnice, cuvintele Mântuitorului.
Acum știu, din proprie experiență, că în raport cu puterea Duhului Sfânt din rugăciune și din Liturghie toate celelalte cuvinte care imită puterea lui Hristos sunt minciună și dezgustă inima creștină a omului smerit. Îi rog să se roage. Să asculte în tăcere. Să asculte în liniște. Și să înțeleagă că zgomotul mult nu-i alta decât zdrăngănitul neputinței cu ifose de putere.
