Lucian Roșu este lector la Facultatea de Geografie și Geologie din Iași, din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza”, dar și un mare pasionat al expedițiilor în cele mai frumoase, dar și periculoase locuri de pe Pământ.
Pe 8 august, Lucian Roșu și colegii săi de expediție au înălțat steagul României pe vârful Muztagh Ata, la altitudinea de 7.546 de metri, în vestul Chinei, la granița cu Tadjikistanul și Kârgâzstanul.
Muztagh Ata face parte din lanțul montan Kunlun și se învecinează cu munții Pamir, Tian shan și Deșertul Taklamakan. Rata de succes pentru a cuceri vârful Muztagh Ata este de 18%, iar vara lui 2024 a fost primul sezon în care străinii au putut urca pe munte, după episodul COVID-19, au informat reprezentanții Facultății de Geografie și Geologie din Iași.
Lucian Roșu, cu steagul Facultății de Geografie și Geologie din Iași. În fundal, începutul deșertului Taklamakan - Foto: arhivă personală, Lucian Roșu
Citește și: Cum vede România un tânăr doctorand la Universitatea Stanford: Sigur, nu e totul lapte și miere
Newsweek România l-a întrebat pe Lucian Roșu ce a implicat ascensiunea pe Muztagh Ata, ce pericole a întâmpinat, cât a costat expediția, dar și în ce alte călătorii a fost de-a lungul anilor.
Ce ați vrea să știe lumea despre dumneavoastră?
Cea mai importantă expediție a mea a fost cea din anii adolescenței, când am avut puterea să pun pe primul loc educația și să îmi permit să visez că voi ajunge să explorez orizonturile ce păreau cândva infinit de îndepărtate.
A fost mai greu să evadez de pe ulița cu glod din satul natal până la Facultatea de Geografie și Geologie (care m-a format ca profesionist), decât orice altă expediție realizată.
Din 2007, de la 19 ani, am început să explorez și să contribui la formarea mea de geograf. Am explorat cele mai inedite și inaccesibile, dar și printre cele mai frumoase locuri de pe Terra – de la continentul austral, deșertul Atacama, până la cele mai izolate și grele vârfuri din lanțurile Pamir sau Tian-Shan.
Citește și: Ce înseamnă să fii student român la Oxford. Cercetătorul Ștefan Dascălu: ”E o mare responsabilitate”
De ce ați vrut să urcați pe Muztagh Ata? Ce ați simțit când ați ajuns în vârf?
A fost o decizie colectivă, a tuturor celor care ne-am asumat să mergem în această expediție. Motivația mea a fost în primul rând explorarea unui teritoriu greu accesibil și puțin cunoscut lumii occidentale – Xinjiang, provincia din China care este, totuși, atât de diferită și de diversă geografic și etnic.
Ultimii pași către vârf au fost o bucurie pentru că îi făceam alături de colegii mei de expediție, Paul, Maria și Ștefan. M-am bucurat de reușita colectivă.
Lucian Roșu, alături de colegii săi, pe Muztagh Ata - Foto: arhivă personală, Lucian Roșu
Lucian Roșu, pe vârful Muztagh Ata
În ce a constat pregătirea pentru ascensiunea pe vârful Muztagh Ata? Cu cine ați fost în echipa de expediție?
În primul rând, a trebuit să avem o condiție fizică foarte bună. Am realizat multe antrenamente în munții și dealurile din jurul Iașului pentru a fi într-o formă excelentă. Totuși, pentru altitudinea mare a muntelui (7.546 m), nu sunt foarte multe soluții de antrenament. Trebuie antrenament la altitudine sau în camere hipobarice.
În expediție am fost cu prieteni și colegi de-o viață. Cu Paul Diac urc munți de 20 de ani și am fost în multe expediții împreună. Alături de noi au fost și Ștefan Rîciu, Maria Abramiuc, Marian Ciobanu, Andreea și Alex Ioniță – prieteni și buni alpiniști cu care am fost de atâtea ori în ture de munte sau de explorare în țară sau străinătate. Ei sunt toți IT-iști – eu am fost singurul geograf din echipă.
Lucian Roșu, alături de colegii săi de expediție - Foto: arhivă personală, Lucian Roșu
Am ajuns în teritoriul Kashgat -XinJiang, administrat de statul chinez, aflat în conflict cu populația dominantă de etnie uigură. De câteva sute de ani există un conflict deschis între populația majoritară de uiguri de religie musulmană și conducerea țării. Zona face parte din Drumul Mătăsii, fiind cunoscută pentru creșterea viermilor de mătase. Mai mult, este mai apropiată cultural de Asia Centrală decât de China.
În ultimii ani, s-a mușamalizat problema uigurilor, dar în același timp, administrația teritoriului XinJiang nu este foarte primitoare față de lumea occidentală. Există un control strict asupra locurilor pe care le vizitezi și nu prea se vorbește despre asuprirea uigurilor. Unii vorbesc despre cel mai mare genocid cultural, eradicarea culturii uigure prin diverse metode (Interzicerea limbii uigure, tabere de reeducare culturală), dar și alte lucruri mai grave.
Din acest punct de vedere, lucrurile sunt foarte puternic controlate de stat și monitorizate de sisteme CCTV – inclusiv noi am fost opriți de câteva ori pentru controlul bagajelor, pentru verificarea a ceea ce am fotografiat sau dacă aveam materiale de propagandă politică cu noi. Acolo, lucrurile sunt cum erau în România acum 40 de ani – posibil chiar mai rău.
Lucian Roșu, alături de uiguri. Foto: arhivă personală, Lucian Roșu
Citește și: Cercetător român la Oxford: Boli incurabile pentru care va exista leac foarte curând. „E o speranță”
Care sunt cele mai mari provocări ale unei astfel de ascensiuni, atât din punct de vedere fizic, cât și psihic?
Sunt foarte multe lucruri la care trebuie să fii atent, pentru că organismul reacționează diferit acolo, sus. Orice mică problemă poate termina expediția. Eu am avut mică o iritație la gât în primele zile, care s-a transformat în 7 zile de tratament cu antibiotic.
Atenția la detaliu ar fi cel mai important lucru de care trebuie să ai grijă. Și un echilibru între dorința de a urca cât mai repede și capacitatea de a-ți asculta corpul. Și nu în ultimul rând, trebuie să te bucuri. Dar pentru asta este nevoie de aclimatizare, lucru care se întâmplă după multă așteptare.
V-ați simțit vreodată în pericol de moarte?
Cu siguranță, nu. Au fost momente grele, în care pulsul era foarte ridicat și trebuia să continuăm sau momente în care aveam nevoie de odihnă.
Au existat momente de risc, când am traversat poduri de gheață peste crevase sau când am trecut pe sub blocuri mari de zăpadă (seracuri), care stăteau să cadă, dar ele fac parte din evaluarea riscului.
O astfel de călătorie necesită multă pregătire, dar și resurse financiare. Cât a costat expediția? Ați fost sprijinit în vreun fel de organizații sau instituții din România?
În alte expediții, am avut colaborări și parteneriate, dar anul acesta a fost o expediție pe cont propriu. Pe mine m-a ajuns aproximativ 3500$ această expediție, dar mare parte din echipamente le aveam din anii anteriori.
Am ales și calea mai ieftină, dar mai complicată. Am aterizat în Kârgâzstan și de acolo am trecut granița, schimbând mașini, microbuze, traversând pasuri și granița chineză, până în Kashgar, orașul din care a pornit expediția.
Citește și: Un român este cel mai bun cercetător în robotică și AI din Italia. Mihai are doar 30 de ani
Ce v-a spus familia înainte să plecați în expediție? În ce măsură ați reușit să comunicați cu ei de-a lungul expediției? Le-a fost frică pentru dumneavoastră?
A fost doar o altă aventură. Acum 6 luni, am explorat Australia – un alt fel de aventură – mult mai periculoasă decât expediția de pe Muztagh Ata. De-a lungul timpului, am fost expus la tot felul de situații de risc. Plus că veștile către acasă erau dintre cele mai bune.
Nu povesteam despre avalanșe sau problemele avute. Comunicarea a fost dificilă, teritoriul chinezesc fiind cunoscut pentru controlul avut asupra comunicării. Am instalat servicii VPN pentru a putea folosi serviciile Google sau Whatsapp-ul, pentru a comunica, dar chiar si așa, semnal la internet era doar în anumite locuri.
De-a lungul anilor, ați fost în multe aventuri în jurul globului. Care a fost cea mai frumoasă experiență de până acum? Dar cea mai mare provocare?
Fiecare aventură are câteva amintiri memorabile. În Patagonia, am dat nas în nas cu un pinguin regal (King Penguin), în Pamir, am zărit cu ochiul liber un leopard al zăpezii, iar în Australia, am căutat una dintre cele mai rare și periculoase păsări din lume, pasărea Cazuar.
O întâlnire neașteptată. Foto: arhivă personală, Lucian Roșu
În Mongolia, am stat câteva zile alături de un trib de crescători de reni (tsaatani). Dar și în România am avut parte de foarte multe experiențe frumoase.
Provocarea este să găsești locurile respective și să îți dorești să devii parte din ele. Să nu fii un intrus în aceste locuri.
Copil din tribul Tsaatani, mergând călare pe un ren - Foto: arhivă personală, Lucian Roșu
Ce vă întreabă cel mai des studenții despre expedițiile dumneavoastră? Cum îmbinați experiențele trăite cu orele de curs?
Aceste expediții mă ajută pe mine să înțeleg mai bine realitățile locurilor despre care vorbesc. De exemplu, am o înțelegere mai amplă despre ce înseamnă astăzi Drumul Mătăsii, dar și despre implicațiile geopolitice din XinJiang și modul (abuziv) în care acționează statul chinez în politica de eradicare a culturii uigurilor.
Evident, este doar un simplu exemplu, dar toate aceste experiențe trăite contribuie la o cunoaștere corectă și documentată a geografiei de astăzi. Pot să văd cu ochii mei ce înseamnă o pădure de mangrove sau cum este distrusă de schimbările climatice Marea Barieră de Corali. Și apoi pot să prezint aceste realități și studenților.
Citește și: O româncă e printre primii studenți la Oxford. Lucrează la una dintre cele mai mari bănci din lume
Cred că cel mai important lucru pe care îl aduc în amfiteatru este geografia văzută și trăită prin experiențe trăite și văzute în toate aceste locuri.
Sigur că sunt și sesiuni de întrebări și discuții libere despre locurile vizitate, dar prin discursurile din amfiteatre încercăm să răspundem la întrebarea – care este implicația geografiei în modul de a fi al acelui loc.
Care este călătoria la care visați cel mai mult? Aveți plănuită o nouă expediție în viitorul apropiat?
Călătoria în care impactul meu asupra locului să fie minim, iar experiența mea de învățare din acel loc să fie maximă. Să pot găsi acel loc de unde să absorb cunoaștere și să învăț să descifrez interacțiunile complicate ale spațiului geografic. Probabil, în următorii ani, voi reorienta pânzele către complicata și frumoasa Africă Subsahariană!
Sunt deja plecat la cea mai importantă conferință a geografilor din lume – International Geographic Union Conference din Dublin – o altfel de expediție din care sper să mă întorc măcar la fel de plin de cunoștințe.
