Acesta deține împreună cu soția sa imobile în Ilfov și Brașov pe care le ține departe de ochii opiniei publice.
Călin Georgescu: o casă și terenuri din Ilfov și Brașov
Conform datelor de la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) Călin Georgescu deține o serie de proprietăți imobiliare pe care nu și le-a trecut în declarația de avere pe care a depus-o în calitate de candidat la alegerile pentru Președinția României.
Conform acestei declarații de avere, Georgescu susține că are doar un teren de 3903 metri pătrați în Brașov.
Citește și: Delir în Programul de Guvernare Călin Georgescu: UE și NATO ne vor răul. Avem nevoie de gaz rusesc
Vezi mai jos declarația de avere depusă de Călin Georgescu:
Însă conform datelor de la ANCPI, Călin Georgescu este mult mai bogat. El deține împreună cu soția domniei sale mult mai multe proprietăți imobiliare.
Citește și: Rusofilul Călin Georgescu, propulsat în fruntea alegerilor de o rețea misterioasă activată pe TikTok
Numele său împreună cu al soției domniei sale apar în numai puțin de 9 proprietăți imobiliare din care 3 sunt radiate iar șase sunt încă active.
Vezi mai jos proprietățile deținute de Călin Georgescu împreună cu soția conform datelor ANCPI
Astfel acesta deține două terenuri de de 144 și 344 metri pătrați în localitatea Mogoșoaia pe strada 8 Martie nr. 18C. Tot aici deține un imobil cu un imobil cu o suprafață construită la sol de 82,7 metri pătrați și o suprafață construită desfășurată de 133,4 metri pătrați.
Vezi mai proprietățile din Mogoșoaia ale familiei Georgescu
Calin Georgescu Mogosoaia 1... by Stelian Negrea
Calin Georgescu Mogosoaia 3... by Stelian Negrea
Conform prevederilor articolului 292 din Codul penal privind falsul în declarații “declararea necorespunzătoare adevărului, făcută unui organ sau instituţii de stat ori unei alte unităţi dintre cele la care se referă la art. 145, în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte pentru producerea acelei consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”.
Georgescu mai deține împreună cu soția pe singurul teren declarat că l-ar deține în localitate Viștea din Brașov și o casă pe care, de asemenea, nu o regăsim în declarația sa de avere.
Călin Georgescu a mai avut domiciliu la mai multe adrese din București
Conform datelor de la Registrul Comerțului, Călin Georgescu a mai avut domiciliul la o serie de proprietăți imobiliare care nu apar în datele pe care ANCPI ni le-a furnizat.
Astfel, Călin Georgescu, care a dețint participații la o serie de SRL-uri de apartament, a mai avut domiciliul pe bulevardul Nicolae Grigorescunr. 47, bloc C2, scara 4, apartament 49 și pe strada doctor Staicovici nr. 45-49, bloc 4, scara A, apartament 3.
Deși soția sa, apare în actele ANCPI ca având aceleași proprietăți cu soțul său, aceasta și-a declarat la înființarea unui SRL Cristela Georgescu Education domiciliul în satul Matau, comuna Mioarele din județul Argeș acolo unde cei doi au deținut numai puțin de două terenuri și două imobile.
Care apar radiate în actele ANCPI adică vândute către soții Pop Nelu Radu și Pop Florentina Claudia.