EXCLUSIV Franța boicotează relația diplomatică cu România. Motivul: contractul nesemnat pe corvete

DE Petru Zoltan | Actualizat: 06.04.2021 - 21:06
Franța boicotează relația diplomatică cu România, după întâlnirea dintre Ludovic Orban și Jean Castex de la Paris/FOTO: Facebook/Economie
Franța boicotează relația diplomatică cu România, după întâlnirea dintre Ludovic Orban și Jean Castex de la Paris/FOTO: Facebook/Economie

Relațiile diplomatice dintre Franța și România au intrat într-un con de umbră după ce Bucureștiul nu a respectat înțelegerile asumate în urma întâlnirii la nivel de premieri de la Paris din octombrie 2020. Motivul principal: contractul nesemnat pentru corvete cu Naval Group.

SHARE

Autoritățile franceze reproșează statului român faptul că nu s-a semnat încă contractul câștigat de firma de stat Naval Group pentru construcția celor patru corvete, contract câștigat în urma unei licitații internaționale, dar și faptul că nu a fost emisă Ordonanța 114 privind achizițiile militare.

Contractul nesemnat afectează MCV

Rezultatul? Un raport privind statul de drept în Uniunea Europeană al Comisiei pentru afaceri europene din Senatul francez arată că Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) în cazul României și Bulgariei trebuie să continue pentru că „progresul real nu poate fi confirmat doar prin angajamente politice”.

Citește și: EXCLUSIV Damen a pierdut procesul cu Ministerul Apărării și Naval Group în cazul corvetelor

Acest raport vine după ce partea franceză, în urmă cu aproximativ două săptămâni, a amânat pe termen nelimitat întâlnirile în format 2+2 la nivelul miniștrilor responsabili de afacerile externe și apărare.

În cazul vizitei oficiale a premierul român Ludovic Orban la Paris a fost semnată Foaia de Parcurs actualizată a Parteneriatului Strategic România-Franța, care prevede, printre altele, continuarea consultărilor de substanță periodice, în format 2+2, la nivelul miniștrilor responsabili de Afacerile Externe și Apărare, precum și la nivel de înalți funcționari.

MAE român evită un răspuns clar

Newsweek România a solicitat ministerului român al Afacerilor Extere să comunice care sunt motivele pentru care partea franceză a amânat pe termen nelimitat întâlnirile în format 2+2. Ministerul condus de Bogdan Aurescu nu a dat un răspuns clar, s-a rezumat să comunice că detaliile viitoarei întâlniri vor fi stabilite de comun acord cu partea franceză și în funcție de evoluțiile situației epidemiologice generată de coronavirus.

România şi Franţa au stabilit un canal de dialog strategic în formatul de consultări politico-militar 2+2 (participanți din partea Ministerelor pentru Afaceri Externe şi Ministerelor Apărării). Acest format reprezintă o prioritate pe agenda de discuții la nivel înalt româno-franceză. Până în prezent, au avut loc întrevederi în cadrul formatului de dialog strategic la nivel ministerial (2016), secretar de stat (2016), director general (2014, 2015). Tema formatului 2+2 a fost prezentă și în cadrul discuțiilor premierilor din timpul vizitei la Paris, cei doi șefi de guvern agreând necesitatea reluării discuțiilor bilaterale în acest cadru. Detaliile viitoarelor reuniuni vor fi stabilite de comun acord cu partea franceză și în funcție de evoluțiile situației epidemiologice”, se menționează în răspunsul transmis de Biroul de Presă al MAE pentru Newsweek România.

 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te