Din aceeași regiune face parte și orașul Xiantao, care împreună cu Wuhan, sunt considerate cele mai importante centre de producție a echipamentelor medicale de protecție din întreaga lume. Originile pandemiei nu au fost localizate cu exactitate, dar autoritățile chineze au presupus că sursa primară a fost piața de animale exotice din Wuhan. Cel puțin așa spunea la început Gao Fu, șeful Centrului pentru Controlul și Prevenția Bolilor din China. Ulterior, s-a răzgândit. Cert este că, pe 23 ianuarie, autoritățile chineze au luat decizia de a închide complet orașul Wuhan pentru a stopa răspândirea virusului. Iar întreaga regiune Hubei a fost plasată în carantină.
Zece zile mai târziu au fost închise și principalele fabrici de producție a echipamentelor medicale din orașul Xiantao. Pe 3 februarie, autoritățile chineze locale au decis să închidă cel puțin zece fabrici de producție a echipamentelor medicale. Conform unui articol publicat de NY Times, un oficial local a spus că deciza a fost luată pentru că aceastea nu respectau standardele de calitate a echipamentelor de protecție. Din 113 companii importante din oraș, spunea oficialul, doar două sunt certificate pentru a vinde echipamente medicale de protecție în China, restul produselor fiind exportate.
4.000 de măști de la familia Ciulin
Echipamente medicale de protecție din cele două orașe chinezești au ajuns și în România. Pe 19 februarie 2020, Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu” Constanța a publicat un anunț de achiziție pentru a cumpăra măști medicale chirurgicale cu trei pliuri. În mai puțin de două ore de la publicarea anunțului, contractul a fost atribuit firmei Megacons Brillago, care are sediul social într-un apartament din Iași.
Conform informațiilor publice primite de la Ministerul Apărării Naționale, Spitalul Militar din Constanța a cumpărat 4.000 de măști de la Megacons Brillago contra sumei de 8.568 lei. Măștile medicale chirurgicale achiziționate au fost produse de compania Wuhan Raytex Protection Co. Ltd., din China. Sediul principal al firmei este în Wuhan iar fabrica se află în apropierea orașului.
Din datele de la Registrul Comerțului rezultă că firma Megacons Brillago este patronată și administrată de Mioara Ciulin, o fostă asistentă medicală de la Spitalul de Urgențe „Sf. Spiridon” din Iași. Soțul ei, Valerică Ciulin, a lucrat și el la același spital, la departamentul Aprovizionare. Acum, el se ocupă de gestionarea firmei. Firma familiei Ciulin a câștigat în perioada 2012-2015 aproximativ 900 de contracte publice. Valoarea acestora se învârte în jurul sumei de șase milioane euro. În ultimul an fiscal a raportat o cifră de afaceri de peste cinci milioane de lei și un profit de 800.235 lei.
Ciulin: Virusul rezistă pe obiecte câteva zile
Contactat de Newsweek România, Valerică Ciulin a declarat că a importat echipamentele medicale direct de la producătorul chinez din Wuhan, dar că acesta are fabrici în mai multe orașe din China.
„Este unul din producătorii noștri. Are certificări CE, cu rapoarte de testare. Zona Wuhan a fost la un moment dat închisă, dar și atunci se cumpăra din zonă. Este demonstrat foarte clar că virusul rezistă pe obiecte câteva zile. Un container face în jur de 40 de zile până în România. Din câte știu eu, am adus măștile înainte de pandemie. Noi am adus produse de calitate, nu fake-uri. Pe piață sunt 70% produse fake. Să știți că 70-80% din fabricile care produc materiale de protecție sunt în zona Wuhan. Atunci ar trebui să se verifice tot materialul de protecție de unde vine”, a declarat afaceristul ieșean.
„Măștile au fost cumpărate de la furnizori locali”
Alte 5.000 de măști medicale chirurgicale cu trei pliuri au fost achiziționate pe 5 martie de la firma Sanidet Distribution. Prețul de achiziție a fost de aproximativ 17.000 lei pentru întreg lotul de măști, adică 2,85 lei fără TVA fiecare bucată. Firma Sanidet Distribution este patronată și administrată de Rodica Apostol, născută la Chișinău, și are ca obiect principal de activitate comerțul cu amănuntul al mobilei, al articolelor de iluminat şi al articolelor de uz casnic în magazine specializate.
Măștile vândute Spitalului Militar de Urgență din Constanța au fost produse de firma Hubei Wuhan Woohoo Import & Export Co. Ltd., din China.
Rodica Apostol a spus că nu a importat măștile direct din China și le-a achiziționat de pe piața românească: „Nu am important nimic. Am cumpărat totul de aici, local. Nu avem experiență cu China”. Avocata firmei, Dana Popescu, a transmis că firma Sanidet Distriution „nu este importatorul măștilor menționate de către dumneavoastră, aceasta având doar calitatea de furnizor”.
33.000 măști din Xiantao
Orașul Xiantao, unul dintre cele mai mari centre de producție a echipamentelor medicale de protecție, se află la aproximativ la 100 de kilometri de capitala Wuhan. O parte din măștile produse în acest oraș au ajuns și în spitalele militare românești.
De exemplu, Spitalul Militar de Urgență „dr. Alexandru Gafencu”, din Constanța, a cumpărat de la firma Sanrotex Trading nu mai puțin de 10.000 măști medicale cu trei pliuri la prețul de 16.600 lei. Ceea ce înseamnă că prețul unei măști a fost de 1,66 lei cu tot cu TVA. Măștile au fost produse de compania Hubei V-Medical Products Co. Ltd, cu sediul în orașul Xiantao, din regiunea Hubei.
Spitalul Militar de Urgență „dr. Ian Jianu” Pitești a achiziționat un lot de 3.000 de măști de unică folosință de la firma Evident Verian, pe care le-a important de la Xiantao Yi-Ya Protective Products, din China. Valoarea contractului a fost de 8.970 lei iar prețul unei măști de 2,99 lei fără TVA.
Firma Luan Vision, patronată de orădeanul Pavel Lucian Chiș, a importat măști faciale chirugicale produse de Xiantao Xingrong Protective Products, din China. 10.000 de măști de la această fabrică au fost vândute Spitalului Clinic Militar de Urgență „Iacob Czihac” Iași contra unei sume de 21.400 lei. Adică, 1,8 lei pe mască, fără TVA. De exportul măștilor din China s-a ocupat Rebault Petersen Limited, din Marea Britanie.
O altă firmă românească, Alpha Ned 2000 Exim, a vândut Spitalului Militar Iași nu mai puțin de 10.000 măști chirurgicale cu suma de 47.481 lei. Prețul unei măști a fost calculat la 3,99 lei fără TVA. Acest lot a fost produs de chinezii de la firma Xiantao Chenguang Protection Commodity. De exportul măștilor din China s-a ocupat firma Sungo Europe B.V. din Olanda iar de import, o societate românească.