Fost favorit al lui Liviu Dragnea, care se pregătea să-l monteze interimar în Portul Constanța, Tivilichi a avut ghinion: fostul șef al PSD a intrat la închisoare. Rămas fără cel mai greu susținător posibil, Tivilichi a jucat singura carte rămasă: păstrarea poziției de director adjunct.
Citește și: Dragnea vrea să-l păstreze interimar pe Tivilichi
Fostul șef al CNAPM și-a pregătit terenul încă de când era la butoane (a înființat postul de Director General Adjunct, prin intermediul Consiliului de Administrație). Astfel, atunci când fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, a schimbat echipa la Constanța, și-a dat scurt demisia din CA. Evident, a rămas director general adjunct, poziție pe care o deține și acum (și-a luat concediu fără plată 90 de zile și numeroase medicale pentru a bloca postul).
Potrivit unor surse din Companie, Nicolae Dan Tivilichi ar putea reveni din 2020 la conducerea Companiei. Contactat telefonic de un jurnalist local, fostul șef al portului a spus că încă nu a luat o hotărâre: "Nu este o decizie așa de ușor de luat. Nu m-am decis încă."
Tivilichi continuă să invoce probleme de sănătate. În prezent, funcția de director general este ocupată de Daniela Șerban, fostul director economic al portului în mandatul lui Tivilichi.
Citește și: Tivilichi, cercetat penal pentru fals
Tivilichi a mai făcut o mutare care să-l ajute să-și îndeplinească obiectivul. Mutare care, însă, în actualul context politic s-ar putea să-i fie fatală. Astfel, cu recomandarea primarului constănțean Decebal Făgădău, fostul șef al portului s-a înscris în PSD. Adeziunea nu poartă dată, însă are toate semnăturile necesare și, cel mai probabil, a fost parafată la începutul anului curent.
Trei oameni de afaceri din Constanța au tot interesul ca directorul demis de Curtea de Apel Constanța să decidă și în continuare în port. Aceștia sunt Laurențiu Țăranu, Daniel Constantin Moraru și Constantin Chicheanu.
Într-un fel sau altul, cei trei sunt parteneri de business și, mai ales, au ca loc preferat de joacă porturile Constanța, Midia și tot ce se leagă de acestea.
Citește și: Conflictele de interese ale lui Tivilichi în Portul Constanța
Legătura directă între gruparea celor trei și proaspătul fost director al CNAPM (Compania Națională Administrația Porturilor Maritime) este omul de afaceri constănțean Laurențiu Țăranu.