CALENDAR 9-22 APRILIE - Avioanele NATO bombardează Serbia venind din România

DE Mircea Marian, Flavia Drăgan | Actualizat: 09.04.2021 - 13:37
Foto: Getty Images
Foto: Getty Images

22 aprilie 1999: Parlamentul României aprobă, după dezbateri dure, cererea NATO de acces în spațiul aerian, pentru operațiunile asupra Iugoslaviei.

SHARE

La acel moment, PSD-ul, în frunte cu Ion Iliescu, precum și presa apropiată acestui partid, au criticat decizia luată la inițiativa președintelui Emil Constantinescu.

Ulterior, chiar și liderii PSD au acceptat că acest acord a facilitat aderarea României la NATO și deschiderea negocierilor de aderare la UE. 

„Cum îşi poate închipui cineva că (N.red: NATO) poate fi un partener valabil de discuție, atâta timp cât atacă, adoptă poziţii partizane şi dezavuează conducerea legitimă şi democratic aleasă a unei țări, legitimează amestecul în treburile interne?“, spunea Iliescu, în 1999. 

„Wesley Clark, Robin Cook, Jamie Shea şi toţi ceilalţi par nişte mutanţi, nişte androizi cu ochi de cristal lichid, pentru care fiecare cadavru uman nu reprezintă nimic altceva decât o colecţie de pixeli, puncte şi linii de pe display-uri.

Să fie aceasta noua rasă, să fie acesta supraomul timpurilor ce vor veni?“, scria Cristian Tudor Popescu, în articolul „Trocul sângelui“. 

Cu toate acestea, Serbia a avut încredere în România și, la 24 aprilie 1999, și-a evacuat flota civilă aeriană de la Belgrad la Kiev, via București, salvând astfel avioanele aflate pe un aeroport care urma să fie bombardat. În 29 martie 2004, România a fost primită în NATO, președintele țării fiind Ion Iliescu. 

„Fenomenul Piața Universității“

22 aprilie 1990: Începe „Fenomenul Piața Universității“ sau „Golaniada“, manifestanții ocupând Piața Universității, după un miting electoral al PNȚCD, declarând-o „Zonă liberă de neocomunism“ sau „Kilometrul zero“. 

În Piață, se strigă „Jos Iliescu!“, „Jos nomenclatura! “, „Proclamația pentru Timișoara, lege pentru toată țara!“, „16-22, cine-a tras în noi“, „Iliescu pentru noi este Ceaușescu II“.

Iliescu încheie protestele prin Mineriada din 13-15 iunie, una dintre cele mai sângeroase represiuni de după 1989. 

Tragedia de la Smolensk 

10 aprilie 2010: Președintele Poloniei, Lech Kaczyński, soția acestuia, guvernatorul Băncii Naționale, oficiali și clerici au murit, în urma unui accident aviatic, petrecut în apropiere de aeroportul din Smolensk, Rusia.

Aceștia se duceau să comemoreze victimele masacrului NKVD de la Katyn din 1940.

Conservatorii de la PiS, la putere din 2015, consideră că accidentul ar fi de fapt un atentat organizat de ruși. Epava însă nu a fost returnată nici până acum Poloniei. 

Notre-Dame, în flăcări 

15 aprilie 2019: Un incendiu masiv cuprinde Catedrala Notre-Dame din Paris, ridicată între 1163 și 1345, acoperișul și turla principală se prăbușesc.

15 ore s-au luptat pompierii să stingă incendiul, care a pornit, cel mai probabil, de la un scurtcircuit sau de la o țigară aprinsă. 

Peste 900 de milioane de euro s-au strâns din donații. Catedrala ar urma să fie redeschisă în 2024, dar lucrările înaintează greoi, pe fondul pandemiei. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te