De ce sabia lui Ștefan cel Mare nu poate fi recuperată din Turcia? Problema a fost abordată de autoritățile române de mai multe ori de-a lungul timpului.
Tot ce s-a obținut până acum sunt doua copii ale legendarei arme a voievodului, dintre care una se află acum la Mănăstirea Putna.
Dar Nicolae Ceaușescu a fost la un pas s-o recapete pe cea originala propunând un schimb care părea să-i tenteze, la vremea respectivă, pe oficialii turci.
De ce sabia lui Ștefan cel Mare nu poate fi recuperată din Turcia? Schimbul propus de Ceaușescu
Problema acestei săbii legendare a marelui voievod al Moldovei a devenit una de mândrie, de demnitate națională.
De-a lungul timpului au fost făcute mai multe încercări de convingere a Turciei să ne redea prețiosul obiect aflat în Sala Armelor a Palatului Topkapî din Istanbul, faimoasa reședință a sultanilor, transformată în muzeu.
Ultima a fost înregistrată recent, cu ocazia vizitei prim-ministrului Marcel Ciolacu în Turcia.
Astfel, autorităţile de la Bucureşti poartă discuţii cu partea turcă în vederea restituirii către România a sabiei lui Ştefan cel Mare, a declarat Ciolacu.
Citește și: Enigma sabiei lui Ștefan cel Mare: Arma primită de la Papa să salveze creștinătatea a ajuns la turci
Şeful Executivului a făcut precizarea, marţi, într-o conferinţă de presă, la finalul vizitei oficiale pe care a efectuat-o la Ankara la invitaţia preşedintelui Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdogan.
„Sunt două copii, făcute de acelaşi armurier. Una este în biroul meu şi una a fost primită de Adrian Năstase şi a fost donată la Putna (n.r. - se află în Muzeul Mănăstirii Putna din 2004). Avem discuţii pe acest subiect", a precizat Marcel Ciolacu, pe acest subiect, potrivit Agerpres.
Sabia a fost primită de Ștefan cel Mare, după bătălia de la Vaslui din 1475, din partea papei Sixt al VI-lea, în semn de recunoaștere a rolului decisiv al Moldovei în apărarea creștinătății.
Sabia lui Ștefan cel Mare se află în Muzeul Topkapî din Istanbul - Foto: Facebook/Stirea De Iasi
Sabia a fost realizată din oțel de Toledo, cel mai bun material existent în Evul Mediu pentru fabricarea armamentului. Mânerul în forma de cruce al sabiei este împodobit cu stema Moldovei.
În cursul secolului al XVI-lea, sabia a ajuns la Istanbul, unde este păstrată și astăzi la muzeul Topkapî. Există două variante distincte referitoare la modul în care sabia a părăsit Moldova.
Conform uneia dintre ele, sabia a fost dăruita de Ștefan cel Mare sultanului, cu putin timp înainte de a muri. În acest fel, Ștefan a dorit să recunoască meritele unui adversar redutabil.
Dar această variantă nu este agreată de istorici, care sunt sceptici că marele voievod și-ar fi dat egendara sabie de bunăvoie celui mai mare dușman, chiar și în condițiile în care a fost nevoit să plătească tribut Porții în ultimii ani ai domniei.
Cea de-a doua variantă - considerată mult mai plauzibilă - plasează momentul pierderii sabiei la sfârșitul primei domnii a lui Petru Rareș.
Fiu al lui Ștefan cel Mare, Petru a încercat să redeschidă lupta cu Imperiul Otoman în 1538. Campania de represalii a sultanului Soliman Magnificul avea să ducă la pierderea domniei și la refugierea lui Rareș în Transilvania.
Trupele otomane au impus ca domn al Moldovei pe Ștefan al V-lea, cunoscut ca „Lăcustă-Vodă“. Turcii au jefuit tezaurul Moldovei înainte de a se retrage, luând cu ei și sabia lui Ștefan cel Mare, conform doxologia.ro.
Timp de 460 de ani, sabia nu a mai părăsit Turcia. Ea a fost expusă ultima dată în țara noastră în iulie 2004, la Muzeul Național de Artă al României.
Citește și: Unde a dispărut coroana lui Ștefan cel Mare? Doar o replică se află la Putna, la mormântul acestuia
Cu această ocazie Guvernul Turciei a donat o copie a sabiei statului roman. Copia sabiei lui Ștefan cel Mare, ea însăși o operă de artă, a fost donată Mănăstirii Putna de către guvernul condus, la acea dată, de Adrian Năstase.
Evenimentul s-a întâmplat cu prilejul manifestărilor ce au avut loc la Putna la 1 iulie 2004, la comemorarea a 500 de ani de la moartea marelui voievod.
Sabia care se află expusă la Topkapî are lungimea totală de 125 cm - doar lama având 102 cm - cu un mâner îmbrăcat în fir din argint împletit și cântărește circa 2,5 kilograme.
Mânerul sabiei se termină cu un buton aplatizat sub formă de disc, placat probabil cu aramă. Pe fața superioară a discului apare inscriptia : „Eu domnul Stefan, voievod!” împreună cu semnul crucii.
Sabia este făcută din oțel de Toledo și cântăreaște 2,5 kg - Foto: colaj
Dar, în toată odiseea sabiei, Nicolae Ceaușescu a fost cel mai aproape de recuperarea acesteia, în 1977.
Iar povestea aceste încercări ce era să reușească începe încă din 1970, anul în care a fost înființat Muzeul Național de Istorie al Republicii Socialiste România.
În patrimoniul instituției a intrat și o sabie orientală (tip iatagan), pe care erau înscrise (conform documentelor din dosarul negocierilor) următoarele elemente: versete din Coran, anul 912 islamic (aproximativ 1506 din Era Creștină) și dedicația „Sahib Sinan Pașa”.
Din acest motiv, sabia a fost atribuită marelui vizir Sinan Pașa, cel pe care Mihai Viteazul l-a înfruntat la Călugăreni, în 1595.
În acest caz, anul 912/1506 poate reprezenta data fabricației, ceea ce înseamnă că Sinan a intrat în posesia ei multe decenii mai târziu, ocazie cu care i-a fost gravat numele pe armă.
Este însă posibil ca sabia să-i fi aparținut unui alt Sinan Pașa, care a fost, de asemenea, mare vizir al Imperiului Otoman, între anii 1516-1517.
În acest caz, data fabricației corespunde cu ultima perioadă a vieții acestui personaj, de numele căruia se leagă victorioasa campanie a sultanului Selim I cel Aspru în Egipt.
În martie 1977, la Ankara, Ambasada României a negociat un schimb cultural cu guvernul turc: sabia lui Sinan, pentru spada lui Ștefan cel Mare.
Citește și: Enigma morții lui Ștefan cel Mare: De ce niciun medic al lumii nu a reușit să-l vindece pe domnitor
Regimul comunist condus de Ceaușescu a legat acest obiectiv de programul național de sărbătorire a Centenarului Independenței, care atingea apogeul în prima decadă a lunii mai.
La 17 martie, ministrul român de Externe, George Macovescu, era informat printr-o telegramă că omologul său turc, Ihsan Sabri Çağlayangil, era, în principiu, favorabil acestui schimb cultural.
Telegrama menționa însă o problemă: lga patrimoniului din Turcia interzicea acest lucru.
„Se întâmpină mari greutăți datorită Legii patrimoniului, care prin art. 23 interzice scoaterea din muzee, depozite sau colecții particulare a oricărui bun aflat și înregistrat în patrimoniul național.
La indicația lui I. S. Çağlayangil n.r - ministrul turc de Externe), experții juriști au reexaminat problema și au ajuns la concluzia că numai prin amendarea Legii patrimoniului s-ar putea veni în întâmpinarea dorinței părții române.
Unii membri ai comisiei interministeriale pentru propagandă, cu care am discutat chiar în ziua de 16 martie a.c., m-au asigurat că Ministerul Culturii a pregătit să supună Consiliului de Miniștri un proiect de amendare a legii amintite”, se scria în telegrama respectivă, potrivit unui articol publicat de istoricul Sorin Turturică, de la Muzeul Militar Național „Ferdinand I”, în presamil.ro.
Nicolae Ceaușescu, în 1977 - Foto: Fototeca online a comunismului românesc/cota 1/1977
La 27 aprilie 1977, o nouă telegramă de la Ankara anunța că guvernul turc, condus de Süleyman Demirel, cerea date suplimentare despre sabia lui Sinan Pașa și fotografii ale acesteia.
Dar ambasadorul României în Turcia de la acel moment, George Marin, expeditorul telegramelor, era optimist în privința modificării legii patrimoniului și acceptării schimbului de către turci.
Dar acesta preciza că acest lucru nu se mai putea face în timp util pentru a o avea în posesie până la 9 mai, data manifestărilor dedicate centenarului Independenței României.
„Independent de această situație, noi insistăm în continuare, fiind extrem de important ca, în această etapă, proiectul de lege să ajungă la Consiliul de Miniștri.
După alegeri, beneficiind de sprijinul celor două mari partide politice – Partidul Dreptății și Partidul Republican al Poporului, al președinților acestor partide, S. Demirel și B. Ecevit – avem convingerea că vom putea obține trecerea prin parlament a legii respective și efectuarea, într-o formă corespunzătoare, a schimbului săbiilor lui Ștefan cel Mare și Sinan Pașa”, se mai arăta în telegrama semnată de George Marin, potivit aceleiași surse.
Discuțiile și negocierile au continuat și în perioada următoare, cu diferite prilejuri. În plus, chiar dacă nici ele nu s-au grăbit, oficialitățile române au trimis pe 29 mai 1977, cu un avion al Companiei TAROM, fotografiile și datele istorice și administrative pe care turcii le solicitaseră.
Într-o întâlnire din 23 august 1977, Avni Akyol, noul ministru al Culturii din Turcia i-a promis ambasadorului George Marin că va grăbi demersurile amendării legii, astfel încât schimbul să fie posibil.
Dar acest lucru nu se putea întâmpla decât după data de 1 noiembrie, când se întrunea parlamentul țării într-o nouă sesiune.
Citește și: Care au fost primii domnitori care au plătit tribut turcilor? Ce sumă trebuia să dea Ștefan cel Mare
După o altă discuție, din toamna aceluiași an, între George Macovescu și I. S. Çağlayangil, miniștrii de Externe ai celor două țări, ultimul a inițiat un proiect de lege care să amendeze Legea 1710 a patrimoniului național turc..
Despre situația acestui proiect în guvernul turc, ambasadorul Marin a trimis în țară o altă telegramă, tot cu un mesaj optimist în privința aprobării lui.
La 24 octombrie 1977, ambasadorul George Marin a trimis o telegramă cu următorul mesaj.
„În cursul zilei de azi, proiectul de lege, cu numărul 7182, a fost înaintat Secretariatului Consiliului de Miniștri.
Folosind toate posibilitățile noastre, inclusiv ajutorul altor tovarăși din colectiv, vom acționa pentru ca proiectul de lege propus de I.S. Çağlayangil să fie inclus cât mai curând pe agenda dezbaterilor consiliului de miniștri turc.
În vederea susținerii proiectului a fost pregătit și ministrul culturii, Avni Akyol, ca și alți membri ai guvernului.
După aprobarea proiectului de lege de către guvern, el va fi transmis parlamentului, unde vom putea acționa în continuare, la nivelul unor comisii, ca și la dezbaterea generală, având – așa cum am mai informat – și sprijinul opoziției.
În ultima convorbire pe care am avut-o recent cu B. Ecevit (n.r. - Mustafa Bülent Ecevit, de cinci ori prim-ministru al Turciei) , acesta a promis sprijin. Urmărim cu toată atenția acțiunea și, pe măsura apariției unor noi elemente, vom informa”, transmitea George Marin.
Dar ce s-a întâmplt ulterior a fost doar o lungă tăcere. De altfel, telegrama de mai sus a fost ultima informație pe care dosarul schimbului interstatal al celor două arme o conține (Dosar nr. 3202/1977, Arhiva MAE), mai precizeaza preamil.ro.
Este posibil ca lucrurile să fi rămas blocate la nivel de guvern, din moment ce nu se face nicio referire la ajungerea proiectului de amendare a legii patrimoniului în parlament, mai este de părere Sorin Turturică în articolul citat.
Totuși, în 1979, sabia domnitorului a fost studiată de Florian Georgescu, directorul Muzeului Național de Istorie al RSR.
Arma nu era într-o stare bună de conservare - era „ruptă în două locuri” - și, de aceea, era păstrată în depozitul colecției de arme, sub numărul de inventar 2636.
Ulterior, ea a fost restaurată și poate fi văzută în expoziția de bază a Muzeului Topkapî, din Istanbul.
Prin urmare, dacă guvernul Ciolacu își va dori recuperarea acesteia, va întâmpina aceeași mare problemă ca și Ceaușescu: prevederile din legea patrimoniului din Turcia, care au rămas neschimbate până azi.
